BUCUREȘTI, 11 mai — Sputnik. Într-un interviu exclusiv pentru un tabloid britanic, prim-ministrul Republicii Moldova a exclus reunificarea cu România.
Potrivit The Guardian, premierul Pavel Filip a declarat că locul Moldovei este ca stat suveran, independent de România. "Prea mult a fost spus despre reunificare, identitate, limbă și vreau să ne axăm pe dezvoltarea concretă a țării", adăugând că "toate problemele legate de sentimente ar trebui lăsate pentru momente mai bune".
Portalul britanic scrie că la sfârșitul lunii martie a avut loc un miting pro-unire în capitala Republicii Moldova, Chișinău, la care ar fi participat 10.000 de persoane, printre care și fostul președinte român Traian Băsescu. Sursa citată mai precizează că două zile mai târziu, Parlamentul României a votat simbolic pentru reunificare, iar deputații au afirmat că vor accepta un astfel de pas al Moldovei. Evenimentele au avut loc cu prilejul celei de-a 100-a aniversări de la Marea Unire din 1918.
Pavel Filip a mai declarat, potrivit The Guardian, că vrea să aducă Moldova în Uniunea Europeană. „Fostul teritoriu sovietic, cea mai săracă țară din Europa, se află cu mult în urma vecinilor săi — inclusiv România, care a aderat la UE în 2007”, scrie sursa, citându-i afirmația lui Filip care a prezis: "Vom fi împreună cu România în UE".
Șeful guvernului a exprimat nemulțumirea față de o serie de încercări din afară de a "agita sentimentele naționaliste". "Nu vrem să fim atrași în acest joc", a spus premierul.
În același timp, Filip a confirmat că guvernul moldovean va continua cursul integrării europene. În Moldova, politica externă a țării rămâne principalul subiect al disputelor politice. Ele au dus la confruntarea președintelui Igor Dodon cu majoritatea parlamentară și cu guvernul. Șeful statului insistă asupra apropierii față de Rusia, în timp ce coaliția pro-europeană și guvernul tind spre vest.
Potrivit sondajelor de opinie publică, în ultimii ani numărul de susținători ai cursului declarat de guvern privind integrarea europeană a scăzut aproape în jumătate, de la 70% la 38%.