Economie
Știri de ultimă oră din economia României, Moldovei, europeană și internațională, relații economice dintre SUA, UE, Rusia, comerț extern, relații și schimburi economice, bani și valută, monede străine, EURO, Dolar, bani

Banca Mondială ne avertizează că suntem prea lacomi

© AFP 2024 / KAREN BLEIERBanca mondială
Banca mondială - Sputnik Moldova-România
Abonare
România are o economie în creștere, dar prezintă riscuri cu privire la cererea de consum ridicată și importurile prea mari în raport cu exporturile.

BUCUREȘTI, 8 mai — Sputnik, Daniel George Nistor. Economia României va crește cu 5,1% în 2018, cu 4,5% în 2019 și cu 4,1% în 2020, estimează Banca Mondială, în raportul "Macro Poverty Outlook for Europe and Central Asia".

Euro - Sputnik Moldova-România
Ce pregăteşte Banca Mondială pentru România

Pentru anul în curs, așteptarea BM se situează la același nivel cu cea a Fondului Monetar Internațional — creștere de 5,1%. Autoritățile din România sunt ceva mai optimiste — Comisia Națională de Prognoză (CNP) avansează un salt de 6,1% în cel mai recent raport al său, în timp ce Comisia Europeană se arată mai pesimistă, vizând o creștere mai modestă, de numai 4,5%.

Deficitul de cont curent (diferența dintre importuri și exporturi) va fi din ce în ce mai mare: 4,3% din produsul intern brut (PIB) în 2018, 4,7% din PIB în 2019 și 4,9% din PIB în 2020, anticipează BM, în documentul citat.

Potrivit instituției financiare internaționale, deficitul bugetar urmează să parcurgă un trend descendent în următorii ani: 3,3% din PIB în 2018, 3% din PIB în 2019 şi în 2020.

"Măsurile fiscale adoptate în 2017 au pus presiune asupra deficitului bugetar consolidat. În absenţa unor măsuri de corecţie, deficitul bugetar ar urma să ajungă la la 3,3% din PIB anul acesta, ceea ce ar plasa România pe o traiectorie de reintrare în procedura de deficit excesiv a UE. Totuşi, Guvernul a declarat că, la fel ca în 2017, va fi pregătit să promoveze măsuri de ajustare, dacă deficitul ameninţă să atingă plafonul de 3,5% din PIB", se arată în raportul Băncii Mondiale.

Instituția finanțatoare previzionează o rată a inflației destul de mare pentru acest an, de 5%. Banca Națională a României (BNR) are o țintă destul de optimistă, 2,5%, în condițiile unei valori actuale de 4,95% (martie 2018 față de martie 2017). BNR încearcă să țină în frâu inflația prin creșteri repetate ale dobânzii de politică monetară. Săptămâna aceasta nivelul a fost ridicat pentru a treia oara în acest an, la 2,50%, iar analiștii estimează 3% pentru finalul lui 2018.

În viziunea Băncii Mondiale, riscurile pentru viitorul apropiat, care fac România vulnerabilă la eventuale șocuri externe, se referă la acumularea presiunilor fiscale, creșterea deficitului de cont curent și escaladarea ratei inflației.

Fluxul de știri
0