BUCUREȘTI, 8 mai — Sputnik, Daniel George Nistor. Banca Naţională a României (BNR) a majorat dobânda de politică monetară de la 2,25% la 2,5%.
Este a treia oară în acest an când banca centrală creşte dobânda-cheie. Prima dată a mărit-o în ianuarie, de la 1,75% la 2%, apoi în februarie, de la 2% la 2,25%.
Cum acest indicator "dă tonul" pe piaţa creditelor, ne putem aştepta ca şi dobânzile resimţite de clienţii băncilor să crească în viitorul apropiat. Aceștia au încasat practic a treia lovitură în mai puțin de cinci luni.
Totodată, șeful instituției, guvernatorul Mugur Isărescu a mai dat o lovitură, dar de imagine, lansând o declarație potrivit căreia ar dori să se retragă, pe motiv că anul viitor împlinește 70 de ani, dar la insistențele jurnaliștilor de a se pronunța ferm în această decizie, a refuzat să detalieze.
BNR explică însă că a luat decizia pentru a domoli rata inflaţiei. În acest moment, instituţia afişează pe site-ul propriu o dobândă de 1,5% la depozit şi 3,5% la creditare. O dobândă mare la depozit "absoarbe" banii băncilor, atenuând astfel inflaţia.
"Rata anuală a inflației a continuat să crească în luna martie 2018, până la 4,95 la sută, nivel conform celui prognozat, de la 4,72 la sută în luna anterioară. Plusul de ritm a fost generat preponderent de acţiunea factorilor pe partea ofertei, mai cu seamă de majorarea preţului combustibililor, dar şi de componenta de bază a inflaţiei CORE 2 ajustat, a cărei rată anuală şi-a continuat ascensiunea până la 3,0 la sută în luna martie, de la 2,9 la sută în februarie", se arată în nota explicativă a băncii centrale.
"Incertitudinile şi riscurile asociate perspectivei inflației provin în principal din partea prețurilor administrate, a condiţiilor de pe piaţa muncii și a evoluţiei viitoare a preţului internaţional al petrolului. Relevante sunt și ritmul creșterii economice și dinamica inflației în zona euro şi, implicit, conduita politicii monetare a BCE şi a băncilor centrale din regiune", spun oficialii BNR.
Ei precizează că deciziile Consiliului de administraţie al instituției vau ca scop asigurarea și menținerea stabilității prețurilor pe termen mediu, într-o manieră care să contribuie la realizarea unei creşteri economice sustenabile şi în condiţiile prezervării stabilităţii financiare".
BNR are o țintă de inflație de 2,5% pentru acest an, în condițiile în care valoarea actuală (martie 2018 față de martie 2017) se ridică la 4,95%.