Economie
Știri de ultimă oră din economia României, Moldovei, europeană și internațională, relații economice dintre SUA, UE, Rusia, comerț extern, relații și schimburi economice, bani și valută, monede străine, EURO, Dolar, bani

Gabriela Firea, dezlănţuită împotriva PNL. Acuzaţii de jumătate de miliard

Abonare
Datorii uriaşe moştenite de la administraţiile anterioare, precum şi situaţiile din sănătate, asistenţă socială şi infrastructură sunt invocate de edilul-şef al Bucureştiului.

BUCUREȘTI, 7 mai — Sputnik, Daniel George Nistor. Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea răspunde criticilor opoziţiei comparând sumele alocate de la bugetul Primăriei pentru sănătate şi asistenţă socială în mandatul ei cu sumele din anii precedenţi.

"Având în vedere că, în ultima perioada, activitatea Primăriei Capitalei, precum și a mea, au devenit subiectul predilect al opoziției, în special a PNL — care a ales PMB că tema de atac în bătălia pe funcții din interiorul PNL — în dorința de a construi încă de pe acum o campanie politică mincinoasă și denigratoare, terfelind proiectele și inițiativele actualei administrații, reamintesc faptul că în ultimii doi ani, în București, s-au realizat o serie de demersuri în premieră, menite să îmbunătățească atât aspectul Capitalei cât și viața bucureștenilor", scrie Firea, pe reţeaua de socializare Facebook.

"Pentru prima dată în istoria Bucureștiului, Primăria Capitalei a oferit domeniului sănătății un buget record, de 111 milioane de euro, sumă care reprezintă, comparativ cu ultimii cinci ani, o dublare sau chiar triplare a fondurilor alocate spitalelor", mai spune Firea.

Ea precizează că municipalitatea va achiziţiona anul acesta, în premieră, 500 de locuinţe dedicate medicilor.

Apoi prezintă un scurt studiu comparativ al bugetului Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București ASSMB din ultimii ani, cand PNL (PDL) a avut majoritate in Consiliul General.

Astfel, de-a lungul anilor, bugetul Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB, înfiinţată în 2009) a fost dupa cum urmează:

• Buget ASSMB 2009-2016: 326,6 milioane euro (pentru 8 ani)

• Buget ASSMB 2017-2018: 172 milioane euro (pentru 2 ani)

"Se poate lesne observa că, în doar doi ani, actuala administrație a alocat sănătății un buget care reprezintă mai mult de jumătate din suma alocată acestui domeniu în ultimii opt ani!" — punctează Firea.

Primarul general arată că "o altă premieră o constituie componenta socială, care până la actuala administrație nu a constituit altceva decât un cumul de declarații sforăitoare, fiind un domeniu subfinanțat".

Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București (DGASMB) a avut următoarele bugete:

• Buget DGASMB 2004-2016: 73 milioane de euro (13 ani)

• Buget DGASMB 2017-2018: 130 milioane de euro.(2 ani)

"Astfel, în ultimii doi ani s-a acordat asistenței sociale aproape dublul sumei acordate de opoziție în ultimii 13 ani!" — spune Firea.

Aceasta vine cu exemple şi din alte domenii de activitate.

"Deși din anul 1999 și până în anul 2016 s-au tocat aproximativ 1 miliard de euro pentru asfaltarea și reabilitarea arterelelor Capitalei, adevăratele realizări NU se văd pe stradă, în teren. Mai mult decât atât, s-au cheltuit zeci de milioane de euro pentru construirea de piste de biciclete realizate cu bidineaua, iar acum actuală Administrație este arătată cu degetul pentru lipsa acestora", menţionează primarul general al Capitalei.

O altă problemă invocată de edilul-şef o reprezintă datoriile mari ale municipalităţii.

"Mai mult, pe lângă faptul că partidele de dreapta au dispus, timp de aproape două decenii, de bugete fabuloase, pe care le-au cheltuit după bunul plac și cu care ar fi putut să realizeze investiții semnificative pentru Capitală, au contractat și împrumuturi de 500 milioane de euro, pe care acum actuala administrație are obligația să le refinanteze sau să le achite", a arătat Gabriela Firea.

Primăria Municipiul Bucureşti (PMB) a finalizat emisiunea şi plasamentul unui număr de 55.500 obligaţiuni cu o valoare nominală totală de 555.000.000 lei, denominate în lei, emise în formă dematerializată prin înscriere în cont, negarantate, neconvertibile, cu o rată anuală fixă a dobânzii de 5,6% şi o scadenţă de 10 ani (respectiv la 23 aprilie 2028).

Fluxul de știri
0