Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Oameni înşelaţi! Păcăleală imobiliară în unul din marile oraşe ale ţării

© Sputnik / Мирослав РотарьЖилой квартал
Жилой квартал - Sputnik Moldova-România
Abonare
Anunţurile postate de proprietari sau de agenţiile imobiliare induc lumea în eroare. Despre ce este vorba

BUCUREŞTI, 3 mai — Sputnik, Georgiana Arsene. Pe lângă stresul generat de căutarea unei locuinţe, oamenii dintr-un mare oraş românesc au descoperit că mai trebuie să depăşească un hop. Şi anume, acela al anunţurilor înşelătoare.

Se întâmplă la Timişoara, acolo unde unele dintre cele mai căutate locaţii în domeniul imobiliar se află în apropiere de puncte de reper deja cunoscute. Oamenii optează pentru anunţurile care descriu locul proprietăţii ca fiind în apropiere de mari magazine, staţii de autobuz, centrul oraşului sau mall-uri. Până aici, nimic neobişnuit, numai că, o dată ajunşi la destinaţie, oamenii observă, cu neplăcere, că locul nu este tocmai acolo unde credeau, ci… mult mai departe.

„Toate locuinţele din zona Dumbrăviţa sunt lângă Kaufland, dacă e să te iei după anunţuri. Până să ajung la prima vizionare, cum nu cunoşteam bine zona, mă întrebam cât de mare de Kauflandul acela, de toate apartamentele şi casele sunt în jurul lui", a spus o clientă, potrivit opiniatimişoarei.ro.

Unii reprezentanţi ai agenţiilor imobiliare condamnă această practică de a păcăli clienţii şi spune că un client ce caută o proprietate va observa că 90% din anunţuri sunt postate de agenţii. În acest moment se pune problema cât de reale sunt aceste anunţuri.

„Parte din ele sunt reale, nu vreau să dau în colegii mei de breaslă, care nu îşi actualizează anunţurile la timp. Dar mai există şi partea de anunţuri care sunt posibil reale, adică au fost cândva pe piaţă şi rămân acolo ca un cârlig pentru clienţi, în ideea în care vine clientul şi îi găsim altceva", a precizat Roxana Iordănescu, managerul unei agenţii imobiliare care a atras atenţia că, din pricina agenţilor care nu se ocupă aşa cum trebuie de client, se creează o opinie generală negativă despre această breaslă, cum că postează anunţuri false.

Acest mod de „a vinde" se poate extinde în oricare din oraşele României, cu precădere n cele mari. De aceea, solicitarea unor informaţii suplimentare şi ajutorul unor cunoştinţe aflate deja în oraşele în cauză — dacă este posibil — vor face mult mai grea misiunea acestor şarlatani. Şi, mai important, este sancţionarea în mediul online a anunţurilor de gen, prin postarea unei recenzii scurte, astfel încât să le piară, pe viitor, cheful viitorilor doritori de înşelare a populaţiei şi de obţinere de avantaje materiale nemeritate.

Fluxul de știri
0