Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Viorica Dăncilă, neașteptat de dură: l-a pus la punct Iohannis din două vorbe!

© Photo : Guvernul RomânieiViorica Dăncilă
Viorica Dăncilă - Sputnik Moldova-România
Abonare
Răspunde și dă peste cap demersul lui Iohannis - o lecție de politică și comportament pe care Viorica Dăncilă i-o dă, cu mușcătoare politețe, președintelui Iohannis.

BUCUREȘTI, 27 aprilie — Sputnik, Evan Răutu. Viorica Dăncilă confirmă încă o dată că este unul dintre cei mai surprinzători oameni politici. Deși pare întruchiparea politeții și feminității în politică, Dăncilă a "demarat" de câteva ori, surprinzând atât interlocutorii cât și asistența.

Premierul român Viorica Dăncilă și Beniamin Netaniahu, premierul Israeului - Sputnik Moldova-România
Politică
Israel: Reacție ciudată la cererea de demitere a premierului – preluări din Iohannis!

În această seară, după ce preşedintele Klaus Iohannis i-a "retras sprijinul",  afirmând că  "nu face faţă poziţiei de prim-ministru" și i-a cerut demisia, Viorica Dăncilă a venit cu o replică scurtă și fermă, la subiect.

Replica Vioricăi Dăncilă a venit la România TV, într-un interviu acordat cunoscutului jurnalist Victor Ciutacu, chiar în biroul de la Palatul Victoria.

"Categoric nu demisionez!", a spus ferm Viorica Dăncilă.  "Nu văd niciun motiv, atâta timp cât am susținerea Coaliției, am avut rezultate bune în cele 3 luni", a explicat premierul.

În privința retragerii încrederii, premierul știe că această sintagmă nu are aplicabilitate practică. "Nu mă afectează retragerea încrederii, e un gest și o declarație care nu își aveau locul acum", spune Dăncilă, care o vede mai curând ca o slăbire a României.

"O slăbire pe plan extern, nu trebuia făcută", consideră premierul. "Dincolo de supărări, trebuie să dăm dovadă de responsabilitate, România trebuie să fie partener de încredere pentru orice stat".

O apreciere de om politic, chiar de om de stat. În rest, pe plan uman, Viorica Dăncilă nu se ascunde, ci spune sincer ce a simțit.

"M-au jignit aprecierile lui, dar nu doar ce a zis azi", spune Viorica Dăncilă. "M-a jignit, din acest motiv nu am mers la Cotroceni. Am încercat să îi spun că nu merg la Cotroceni. Am sunat azi, mi s-a spus că nu poate răspunde. Am comunicat că nu o să mă prezint. Am sperat că o să sune și o să discutăm.", a mai precizat Dăncilă.

În concluzie, e o declarație care răspunde dar și dă peste cap demersul lui Iohannis, o mică lecție de politică și comportament pe care Viorica Dăncilă i-o dă, cu mușcătoare politețe, președintelui Iohannis, de prea multe ori arogant. Cu adevărat arogant.

Fluxul de știri
0