BUCUREŞTI, 26 apr — Sputnik, Georgiana Arsene. Noi mecanisme care vor sta la baza încheierii contractelor cost-volum/cost-volum-rezultat pentru medicamentele care deţin o decizie de includere condiţionată în lista de compensate şi gratuite au fost stabilite printr-o Ordonanţă de Urgenţă aprobată de Guvern. Acest act normativ modifică şi completează OUG 77/2001.
Datorită noilor reglemntări, pacienţii cu afecţiuni grave cum ar fi, spre exemplu, cele oncologice, boli rare, hepatita C, cardiovasculare, scleroză multiplă vor avea asigurat accesul la toate medicamentele destinate unei indicaţii terapeutice în concordanţă cu starea sănătăţii şi comorbidităţile acestor pacienţi şi nu la un singur medicament, informează Agerpres.
Pentru pacienţi nu va exista nici o contribuţie personală, deoarece diferenţa dintre preţul de comercializare şi costul efectiv/pacient va fi acoperită de deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă cu titlu de contribuşie trimestrială.
Pentru asigurarea continuităţii tratamentelor pentru pacienţii care beneficiază e medicamente ce fac obiectul unor contracte cost-volum/cost-volum-rezultat, actul normativ prevede o serie de măsuri tranzitorii.
Şi anume, contractele aflate în derulare la data când ordonanţa de urgenţă a intrat în vigoare rămân supuse legislaţiei în vigoare la data la care acestea au fost încheiate.
Contractele care vor expira în primele două luni ale ultimului trimestru calendaristic de valabilitate vor putea fi prelungite, cu acordul părţilor, până la finalul trimestrului respectiv (30 iunie 2018).