Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Update: Atentat cumplit la Toronto - un român a observat un detaliu important!

© AFP 2024 / Lars HagbergCamioneta care a intrat în mulțime la Toronto
Camioneta care a intrat în mulțime la Toronto - Sputnik Moldova-România
Abonare
Criminalul e un it-ist ale cărui aplicații sunt pe Google Play, „Se observă că, după 1km în care a secerat tot ce a întâlnit în cale, și-a oprit „vehiculul-berbec" în fața..."

BUCUREȘTI, 24 apr — Sputnik, Evan Răutu. Update: Autoritățile nord americane se feresc să asocieze atentatul de la Toronto, soldat cu zeci de victime, cu terorismul islamist. Cu toate acestea, un ziarist român a observat un detaliu esențial, despre care presa și analiștii occidentali îl lasă în plan secundar sau nu-l remarcă.

"Se observă că, după mai bine de un kilometru în care a secerat tot ce a întâlnit în cale, Minassian și-a oprit „vehiculul-berbec" în fața unui magazin arăbesc", scrie cunoscutul jurnalist Adrian Pătrușcă în "Evenimentul Zilei".

Pătrușcă e de părere că fotografia de mai jos e ascunsă de presa care analizează incidental.

© REUTERS / Chris DonovanCamioneta care a intrat în mulțime la Toronto și magazinul arăbesc în fața căreia a rămas
Camioneta care a intrat în mulțime la Toronto și magazinul arăbesc în fața căreia a rămas - Sputnik Moldova-România
Camioneta care a intrat în mulțime la Toronto și magazinul arăbesc în fața căreia a rămas

"Poate că este o coincidență. Poate că nu. Dar raritatea acestui unghi al imaginilor arată nivelul de auto-cenzură la care a ajuns presa occidentală, pentru a nu încălca rigorile Corectitudinii Politice".

Iată și datele principale ale atentatului, așa cum au prezentate de presa internațională încă de la prima oră.

O camionetă a intrat nebunește pe trotuar, ieșind cu peste 100 de kilometri la oră de pe carosabil și lovind mortal trecătorii, au declarat martorii îngroziți. Camioneta albă a parcurs o distanță mare pe trotuar, omorând și rănind trecătorii care nu au izbutit să se ferească.

La un moment dat, șoferul ucigaș a revenit pe carosabil și a încercat să fugă de la locul crimei.

Incidentul a avut loc în metropola canadiană Toronto, la ora locală 13.27, 20.27 — ora României, iar locul ales a fost una dintre cele mai aglomerate zone din oraș, intersecția străzilor Yonge cu Finch.

Până la ora publicării acestei știri, poliția canadiană anunță bilanțul tragediei — 9 persoane au murit și alte 16 sunt rănite în urma izbirii de către duba albă a atentatorului.

Șeful poliţiei din Toronto, Peter Yuen, a anunțat presei că s-a reușit capturarea atentatorului, dar nu s-au dat date suplimentare. Din informațiile, acesta ar fi un tânăr de 25 de ani, pe nume Alek Minassian.

Conform datelor de pe LinkedIn, Minassian este student la Seneca College din Richmond Hill, Ontario, Canada. Lucrează în domeniul IT, fiind dezvoltator de aplicații.

Ca o sinistră ironie, atentatorul este chiar autorul unei foarte cunoscute aplicații menite să ușureze căutarea de locuri libere de parcare — "Toronto Green Parking Advisor", un free disponibil pe Google Play.

Cu toate că datele indică foarte clar un atentat, poliția consideră că "în acest moment, este prematur să stabilim care a fost motivul incidentului". Dar, transmit agențiile de presă, potrivit martorilor, incidentul a fost un act deliberat, deci un atentat.

Tot în sensul atentatului terorist, este de remarcat, că parcursul criminal al dubei prin mulțimea de trecători îngroziți a fost de peste de peste un kilometru şi jumătate. "Lovea tot ce întâlnea în cale", a declarat o martoră îngrozită.

Este de menționat că tragicul incident a avut loc în timp ce în metropola canadiană se desfășoară o reuniune importantă a Grupului ţărilor puternic industrializate, G7, la care s-au adoptat decizii în legătură cu situația internațională, inclusive cu cea din Siria.

Premierul Canadei, Justin Trudeau, și-a exprimat compasiunea pentru victimele atentatului de la Toronto. "Va trebui să aflăm mai multe detalii, vom comunica informaţii suplimentare în orele următoare", a declarat premierul canadian.

Fluxul de știri
0