BUCUREȘTI, 19 apr — Sputnik, Dragoș Dumitriu. Așteptat cu mare interes de întreaga suflare fotbalistică, de presă dar și de politicieni, evenimentul alegerilor de la FRF s-a terminat, contrar așteptării generale cu victoria zdrobitoare a tânărului lui Răzvan Burleanu, tânărul non-fotbalist care câștigase, surprinzător și la alegerile trecute.
Ce-i drept, atunci rezultatul a fost determinat de condamnarea și încarcerarea lui Gică Popescu, considerat de toată lumea drept virtual președinte — și recunoscut drept succesor de Mircea Sandu.
Imediat s-au făcut speculații, majoritatea bazate pe felul în care instanța nu a ținut seama de lipsa de intenție a lui Popescu, dar și de acoperirea integrală a prejudiciului, de statutul moral impecabil demonstrat de marele jucător într-o carieră de excepție, pe plan național și internațional — și, implicit, de serviciile uriașe aduse României. Nu, instanța l-a băgat la pușcărie pe Popescu, iar Burleanu, fost consilier în diverse structuri legate ale statului și fiul unui apropiat politic al președintelui Băsescu — a devenit președintele FRF.
Rezultatele fotbalului românesc au fost dezastruoase, dar asta nu a împiedicat nici să se împartă prime de succes la Federație — și nici ca Burleanu să fie reales.
Așa cum am arătat, un singur om de fotbal a înțeles despre ce este vorba și — în ciuda opiniei generale — a prevestit victoria „omului serviciilor", Burleanu. Desigur, "prevestitorul" în cauză este Dumitru Dragomir.
Reacțiile vehemente în urma rezultatului au fost multe, imposibil de contorizat, ceea ce transformă din alegerea lui Burleanu o gravă lovitură pentru imaginea fotbalului românesc — și așa afectat de rezultatele slabe din mandatul acestuia.
Poate cel mai așteptat comentariu era cel al patriarhului presei sportive românești și, indiscutabil, cel mai important jurnalist de fotbal, Ovidiu Ioanițoaia. Iar comentariul marelui gazetar nu a întârziat, scurt și concluziv.
"S-a întâmplat ce nu trebuia să se întâmple: fotbalul românesc n-a reușit să se sustragă de sub semnul imposturii, al șmecheriei și al servilismului", a scris Ioanițoia. "A ales stagnarea, nu schimbarea. Totuși, niciun doctor, cât de priceput, nu poate vindeca un bolnav care refuză să-și ia medicamentele".
Însă, experimentatul jurnalist nu disperă, ci acceptă realitatea așa cum este, punctând două aspecte — derizoriul personajului Burleanu și erorile previzibile pe care le va contabiliza în contul acestuia.
"S-au văzut însă și nenorociri mai mari pe lumea asta, așa că viața merge mai departe", consideră Ioanițoia. "Personal voi continua să amendez fiecare eroare comisă de Burleanu și nu mă îndoiesc că mă așteaptă multă treabă".
Iar concluzia din articolul lui Ovidiu Ioanițoaia este una simplă și verificată: "Niciodată nu mor caii când vor câinii". Sublinierea ne aparține, pentru că este esențial balansul impus de marele condeier cunoscutului proverb — în cazul acestei ființe trecătoare numită Burleanu.
Un singur comentariu — omul de bază al lui Răzvan Burleanu este jurnalistul Andrei Vochin, cel considerat de mulți drept copilul de suflet al lui Ovidiu Ioanițoaia, gazetar care a început presa sportivă și s-a format sub supravegherea maestrului, la "Sportul roșu" al lui Mitică Dragomir.
