Specialist în Orientul Mijlociu: "Rusia va riposta, nu se poate altfel"

"Pericolul rezidă în neprevăzut - o reacţie hazardată, un gest periculos, un accident... Războaiele mondiale nu sunt plănuite ca un meci cu reguli şi limite.

În exclusivitate pentru Sputnik, analistul Mihai Antonescu, unul dintre cei mai buni specialiști în zona Orientului Mijlociu, a acordat un interviu. 

Mihai Antonescu a activat în Orientul Mijlociu ca jurnalist și analist, în Siria, Irak și Iordania, atât în perioda lui Hafez al Assad și Saddam Hussein, cât și la începutul președinției Bashar al Assad. A produs pentru TVR serialul "Cătător în Orient" și a editat revista "Orient" în România.

Mihai Antonescu a comentat pentru Sputnik atacul asupra Siriei — "Un act hazardat cu efecte nefaste pe termen lung", consideră analistul.

Asistăm la o reiterare a unui gest comis de Preşedintele George W. Bush în 2003, invazia Irakului, un act hazardat cu efecte nefaste pe termen lung, din fericire izolat la timp la perimetrul vizat iniţial. Irakul a fost supus unui embargo exagerat, îndelungat, bombardat sporadic, agresat declarativ, diplomatic, mediatic, vreme de zece ani, în urma ocupării Kuweitului, o ocupare asumată de Saddam Hussein, cu toate riscurile care puteau decurge. Nimeni nu s-a aşteptat ca Statele Unite să aibă vreodată un preşedinte suficient de inconştient să declanşeze o invazie terestră. Intrarea trupelor americane în Irak a avut consecinţe grave şi ar fi putut avea consecinţe mult mai grave.

Analistul român a atras atenția și asupra falselor motive care au fost folosite de americani în agresiunile lor.

G. W.Bush a avut, spre deosebire de Donald Trump, un mobil de înţeles: după 11 Septembrie, eveniment tragic gestionat prost de administraţia americană, a survenit nevoia unor reacţii convingătoare, ca imagine şi ca impact electoral. Afghanistanul, ispăşitorul inventat imediat după atentate, Deus ex machina străveziu, neconvingător, a fost obiectul unor represalii sumare din punctul de vedere al alegătorului american. A fost o soluţie de moment, Casa Albă nu putea declara "Habar n-avem ce s-a întămplat, nu ştim ce ne-a lovit!"… A arătat cu degetul spre o ţară săracă, fără prieteni, fără infrastructură, fără armată şi arsenale serioase. 11 Septembrie impunea însă un război mai telegenic. S-au inventat pretexte, arme chimice, pogromuri asupra unor minorităţi, acei kurzi pentru care tot mapamondul lăcrima şi care au fost între timp uitaţi şi daţi pe mâna inamicului tradiţional, Turcia, stat membru NATO cu antecedente mult mai severe decât Irakul în ceea ce priveşte atrocitâţile. Pe scurt, Bush a avut un motiv. Dar care e motivul lui Donald Trump pentru a bombarda Siria? Fanfaronada? Inconştienţa? O ambiţie prost gestionată de a pune Rusia la punct?…

Actualul motiv, presupusul atac cu arme chimice, este analizat temeinic de Mihai Antonescu.

În Siria au murit peste 500.000 de oameni, în 7 ani de conflict şi haos, asta dacă ne limităm la cifre credibile. Doar o mică parte au fost, dacă au fost, victimele unor atacuri cu arme chimice. Să ne reamintim că arsenalul chimic al lui Saddam Hussein n-a fost găsit până-n ziua de azi! De ce am crede că Bashar Al Assad ar dispune de un asemenea arsenal? Şi dacă e adevărat, dacă Bashar chiar ar avea arme chimice, de ce le-ar folosi acum, la spartul târgului, împotriva unor grupuri nesemnificative de conaţionali? Îi era prea bine preşedintelui sirian, nu mai avea nicio problemă, se plictisea? Bashar Al Assad a condus stângaci ţara din 2000 până în 2011, a gestionat prost mişcările de protest, s-a luptat cu opoziţia, cu ISIS, cu ostilitatea mediatică internaţională… Acum, când Siria a fost oarecum pacificată, când populaţia e dispusă să susţină autorităţile în numele justei cauze a păcii şi reconstrucţiei, cu o temperată acceptare diplomatică, Assad se hotărăşte să scoată armele chimice ştiind că poate provoca un război mondial?

Există posibilitatea unei confruntări între superputerile militare? Am putea vedea nave doborâte, iar un exemplu din perioada "războiului rece" poate fi luat în considerare.

În opinia mea, Statele Unite şi Rusia nu vor angaja o luptă directă în nicio circumstanţă. Rusia va riposta, nu se poate altfel. Rămâne de văzut cum şi cât. Vor fi doborâte poate nişte avioane aliate, de către forţele siriene, poate va fi scufundat un vas de luptă. În 1982, în insulele Falkland, Argentina a distrus HMS Sheffield şi n-a fost niciun război mondial. Au murit, în conflictul anglo-argentinian, cam o mie de soldaţi din ambele tabere şi trei civili. Cred că flota aliată din Mediterana e dispusă să piardă o navă-două fără ca NATO să bombardeze Moscova. Nici California nu cred că va fi bombardată… Vor fi, cum ne-a obişnuit Războiul Rece, declaraţii, agresiuni diplomatice, multă presă şi, din când în când, cele două mari puteri vor mai bombarda câte un deşert pe care contribuabilii lor nu îl pot localiza lesne pe hartă…

Dar, în context, pericolul nu poate fi ignorat — "Pericolul rezidă în neprevăzut", consideră Mihai Antonescu.

O reacţie hazardată a Iranului, un gest periculos al Israelului, un accident… Războaiele mondiale sunt iscate de un proces, de un lanţ de evenimente, nu sunt plănuite ca un meci între două echipe care stabilesc reguli şi limite.

În fine, Mihai Antonescu, care cunoaște bine Siria și episoadele familiei Assad, consideră că acolo există o vulnerabilitate.

Bashar e în mare pericol. Dacă îl lasă Rusia din braţe? E improbabil, dar nu exclus, la o escaladare neprevăzută a ostilităţilor. Dar, Rusia va trebui să-şi apere imaginea, credibilitatea şi investiţia din Siria cu orice preţ. Putin şi Trump intră într-un ring şi vor trebui nu doar să lupte şi să câştige, ci şi să dea satisfacţie publicului, galeriiilor. Meciul e larg televizat.

A consemnat Dragoș Dumitriu