Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

S-a aflat! Mălin Bot, în negocieri pentru o funcţie de parlamentar

Abonare
Informaţia vine de la nivel înalt. Cărei formaţiuni politice i-ar face jurnalistul jocurile şi ce campanie susţine în stradă.

BUCUREŞTI, 13 apr — Sputnik, Georgiana Arsene. Lupta împotriva corupţiei şi un al fel de jurnalism se pare că sunt doar mijloace prin care arhicunoscutul ziarist Mălin Bot îşi câştigă un uriaş capital de imagine. Care îi va folosi la negocierea, de pe poziţie de forţă, chiar cu formaţiuni politice.

Ceea ce pare că se întâmplă deja, Bot, fiind acuzat că îşi negociază obţinerea unei nominalizări la următoarele alegeri pentru o funcţie de senator din partea Uniunii Salvaţi România, susţinând în stradă campania „Fără penali în funcţiile publice".

În ultimul timp, Bot a susţinut public mai multe acţiuni ale USR, sperând că va fi pus pe liste la următoarele alegeri, informează Flux 24.ro.

Informaţia prezentată de cei de la Flux 24, care susţin că au obţinut-o de la nişte surse din sfera politică mai precizează că Bot ar ţinti spre un mandat de senator.

Flux 24 este portalul criticat sistematic de Mălin Bot, care afirmase, într-unul din clipurile sale video, că, pe măsură ce creşte încrederea publicului în el, pe atât cresc atacurile împotriva sa.

Desigur, foştii săi colegi ar spune şi că Bot se simte ameninţat, destul de des, de mafie, dar nu intrăm în bârfe de fumoar.

Despre Flux 24, Bot a afirmat că îl atacă, acest portal fiind al „inculpatului pentru şpagă Bădin". 

Iată, însă, că apar voci care susţin că nici intenţiile lui Bot nu sunt tocmai curate. Că doar nu iese fum fără foc…

Fluxul de știri
0