BUCUREȘTI, 8 apr — Sputnik, Daniel George Nistor. Institutul Național de Statistică (INS) a publicat un nou set de date provizorii privind creșterea economică pe 2017.
Astfel, produsul intern brut (PIB) a urcat cu 6,9%, în anul 2017, comparativ cu anul 2016.
Comparativ cu trimestrul III 2017, produsul intern brut în trimestrul IV 2017 a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,5%, se arată într-un comunicat al INS.
Faţă de acelaşi trimestru din anul 2016, PIB a înregistrat o creştere cu 6,7% pe seria brută şi de 6,8% pe seria ajustată sezonier.
PIB estimat pentru anul 2017 a fost de 858,3 miliarde de lei preţuri curente, în creştere — în termeni reali — cu 6,9% faţă de anul 2016.
Produsul intern brut estimat pentru trimestrul IV 2017 a fost de 258,9 miliarde de lei preţuri curente, în creştere — în termeni reali — cu 6,7 faţă de trimestrul IV 2016.
În februarie, INS publica o primă serie de date provizorii cu privire la creșterea PIB, afișând un avans de 7,0%.
România avea astfel cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană (și o mai are, conform noilor date). Ba depășea chiar și China, care a raportat o majorare a PIB de 6,9%. Ei bine, acum nu o mai depășește, cele două țări aflându-se la egalitate, cu o creștere de 6,9% fiecare.
Dintre sectoarele economice, contributia cea mai mare la cresterea PIB au avut-o constructiile (1,9%) si domeniul informatii si comunicatii (1,5%), celelalte ramuri situandu-se sub 1% la acest capitol.
Dintre sectoarele economice, contribuția cea mai mare la creșterea PIB au avut-o construcțiile (1,9%) și domeniul informații și comunicații (1,5%), celelalte ramuri situându-se sub 1% la acest capitol.