BUCUREŞTI, 8 apr – Sputnik. Iată că s-a încheiat perioada Triodului, perioadă în care creștinul, de bună voie, cu smerenie, pocăință și dragoste, a pășit pe calea cea anevoioasă spre mântuire, biruind ispitele preschimbându-le în virtuți, astfel pregătindu-se pentru marea sărbătoare a Învierii lui Hristos.
Astfel, începând cu Săptămâna Vameșilui, în care învăţăm smeritul strigăt: "Doamne, milostiv fii mie, păcătosului!", urmând calea fiului risipitor, când am fost încurajați să ne ridicăm din păcate, iar apoi ne-am amintit de înfricoşătoarea Judecată. Apoi, am învățat lecția izgonirii lui Adam din Rai, cu care încheie Săptămâna Albă, pentru a arăta care sunt urmările neascultării şi ale însoţirii cu patimile.
În Postul Paştelui, care a început pe 19 februarie, creștinii, pe parcursul a 7 săpătămâni, au dat dovadă, fiecare după puterile sale, de o grijă spirituală sporită, prin înfrânarea de la alimente de dulce, dar și prin rugăciunile săvârșite și însoțite de fapte bune, iar astăzi, după mărturisirea păcatelor și împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului, creștinii se bucură mărturisind: Hristos a Înviat!
Creștinii folosesc această formulă de salut timp de 40 de zile până la sărbătoarea Înălțării Domnului.
Istoricul sărbătorii
Pastele este cea mai importantă sărbătoare creștină a anului, pentru prima dată fiind sărbătorit aproximativ în anul 1400 înainte de Hristos. Evreii din antichitate își aminteau de faptul că Dumnezeu i-a salvat din robia în care se aflau în Egipt. În ceea ce privește creștinii, Dumnezeu a reînnoit legământul făcut cu israeliții prin Fiul Sau, Iisus Hristos. Legământul cel nou nu mai este un legământ făcut doar cu evreii, ci cu toate popoarele, care vor să primească iertarea păcatelor prin jertfa lui Iisus Hristos.
Cozonac, pască, ouă roșii — cele mai bune rețete pentru masa de Paști>>>
Legământul cel vechi purta sigiliul sangelui unui miel care trebuia sacrificat de Pasti dupa instructiunile date de Dumnezeu. La Cina cea de Taină, în noaptea când a fost trădat, înainte de a fi prins și arestat, Domnul Iisus a instituit sărbătoarea Paștelui nou testamental, după porunca ce I-a fost dată de Dumnezeu.