Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Astăzi au loc alegeri parlamentare în Ungaria: când vin primele rezultate

CC BY-SA 2.0 / Dennis Jarvis / View of Hungarian Parliament, Budapest
View of Hungarian Parliament, Budapest - Sputnik Moldova-România
Abonare
Ungurii au de ales între candidaţii din cele 106 circumscripţii din ţară, dar şi între listele închise ale partidelor, de unde se vor desemna alţi 63 de deputaţi în parlamentul unicameral de la Budapesta.

BUCUREŞTI, 8 apr — Sputnik. Scrutinul a început duminică, la ora locală 06:00 (07:00 ora României), la care sunt aşteptaţi aproximativ opt milioane de cetăţeni cu drept de vot. Alegătorii urmează să-i aleagă pe cei 199 de membri ai forului legislativ, scrie Agerpres.

Ungurii au de ales între candidaţii din cele 106 circumscripţii din ţară, dar şi între listele închise ale partidelor, de unde se vor desemna alţi 63 de deputaţi în parlamentul unicameral de la Budapesta.

"În cele 106 circumscripţii s-au înscris aproape 1.500 de candidaţi reprezentând 105 organizaţii şi partide, multe din ele locale", notează sursa citată.

În total au fost deschise 10.285 secţii electorale, iar numărarea voturilor va începe odată cu închiderea acestora, la ora 19:00 ora Budapestei.

Primele rezultate oficiale publicate de Biroul Naţional Electoral din Ungaria sunt aşteptate înainte de ora 00:00 ora locală.

Favorit în alegerile parlamentare din Ungaria este partidul actualului premier Viktor Orban, pentru a-şi consolida puterea 'iliberală' care a transformat profund ţara sa, potrivit AFP.

Sondajele de opinie dau un avans de până la 30 puncte procentuale pentru Fidesz, partidul naţionalist-conservator al lui Viktor Orban, iar singura necunoscută a scrutinului de duminică pare să fie doar amploarea victoriei promise — în urmă cu patru ani, actualul premier a obţinut o 'supermajoritate' în parlament, dar de data aceasta ar putea să se mulţumească şi cu o majoritate relativă.

Fluxul de știri
0