BUCUREȘTI, 6 apr — Sputnik. Majoritatea absolute a bulgarilor (88 la sută) susțin decizia guvernului de a nu expulza diplomații ruși în legătură cu cazul Skripal, arată datele unui sondaj realizat de institutul Gallup International.
Potrivit studiului, doar 8 la sută au declarat că nu sunt de acord cu decizia guvernului, iar 4 la sută nu au știut să răspundă.
În același timp, 61 la sută din cei invervievați consideră că astfel de probleme au nevoie de un consens între principalele partide politice, în timp ce 35 la sută au declarant că partidul de guvernare trebuie să ia de sine stătător decizia.
Majoritatea respondenților au o atitudine pozitivă față de Rusia. În acest context, 81 la sută consideră că nu există nicio probă care ar demonstra vinovăția Rusiei, iar 6 la sută consideră că probele existente sunt suficiente.
De asemenea, 52 la sută consideră că Occidentul poartă vina pentru tensionarea situației, iar 18 la sută consideră că vina aparține Rusiei. 54 la sută consideră cazul Skripal o provocare împotriva Rusiei, iar 30 la sută consideră că Occidentul trebuie să se mobilizeze împotriva agresiunii rusești.