Copaci înfloriţi, oameni zâmbitori, multă lumină şi căldură. Nu este un scenariu de film ci o clipă din ziua de astăzi în Bucureşti.
Paşii m-au purtat prin zona Dorobanţi, apoi m-am oprit, preţ de o clipă, în faţa unei renumite librării, unde se afla un superb copac înflorit. Parcă ar fi sfidat, prin frumuseţea şi puritatea florilor sale, cenuşiul clădirilor din jur.
În Parcul Cişmigiu, verdele era la el acasă, ca şi florile sau copacii pregătiţi să anunţe venirea primăverii şi a Paştelui.
Lacul nu avea apă, aşa că oamenii, după cum puteţi vedea din imagini, se plimbau în voie.
Parcul nu era aglomerat, semn că bucureştenii au început deja să plece spre locurile unde vor sărbători Paştele. Un alt motiv ar putea să îl constituie faptul că elevii şi preşcolarii sunt în vacanţă.