Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Ingrid Mocanu o face praf pe Laura Kovesi: "Fugiți în Costa Rica!"

© Photo : Facebook / Ingrid MocanuIngrid Mocanu
Ingrid Mocanu - Sputnik Moldova-România
Abonare
"Vă dați seama în ce situație penibilă i-a pus pe sistemiști? Cam cât de penibili sunt toți procurorii DNA susținând tot felul de aberații prin sălile de ședință...".

BUCUREȘTI, 4 apr — Sputnik, Dragoș Dumitriu. Gafă majoră a Laurei Kovesi! S-a încumetat să comenteze diferențele între viziunea ei asupra Protocolului cu SRI (semnat de ea, în calitate de Procuror General) și cea a analiștilor și de jurnaliștilor. Gafa constă într-o argumentație pseudo-semantică, fără suport argumentativ.

"Procurorii DNA nu doar că au rescris Codurile în România cu interpretările absolut aberante din Rechizitorii și pledoarii, au rescris Urmărirea penală prin Protocoale, dar acum "Fara" (Faraoanca, n.n.) a rescris DEX — ul", comentează ironic Ingrid Mocanu. "Protocolul nu era de colaborare, ci de cooperare iar echipele nu erau mixte, ci comune — vă dați seama în ce situație penibilă i-a pus pe sistemiști?"

Iar cunoscuta juristă și avocată argumentează ironia făcând o comparație cu afirmațiile "unității de elită" din subordinea șefei DNA.

"Portocală dă definiția "paradelii" și a lui "haules" — Kovesi redefinește sintagme clare în limba română (că în drept nu am auzit de definiții ale acestor termeni): cooperare diferit de colaborare, echipă mixtă diferită de echipă comună".

Rețineți deci, o specialistă în drept, doctor în drept constituțional, confirmă comentariile și revolta jurnaliștilor: nu există, în știința Dreptului, definiții ale termenilor de care se leagă Laura Kovesi.

"Disperată să își spele imaginea după ce a fost prinsă că a mințit o țară întreagă atunci când, prin comunicatul din 27 ianuarie 2017, a pretins că nu au existat protocoale și nici echipe mixte, acuzând presa că dezinformează, Laura Kovesi a încercat să ofere explicații în legătură cu protocolul pe care l-a semnat alături de șefii SRI George Maior și Florian Coldea, dar nu a reușit să producă decât niște penibilități", scrie LuJu.ro într-o amplă analiză a cazului, concluzionând "Laura Kovesi a mințit din nou".

Articolele din presa română despre reacția "campioanei anticorupției" abundă… Revenind la Ingrid Mocanu, cunoscuta juristă concluzionează la fel de ironic — "Nu doar că avem Stat Paralel, avem și Coduri Paralele dar și Limbă Paralelă!" —

"Fugiiiițiii, români! În Costa Rica… acolo o fi sinonimie între colaborare/cooperare și între echipe mixte/comune?", scrie în finalul comentariului său Ingrid Mocanu — "Cam cât de penibili sunt toți procurorii DNA susținând tot felul de aberații prin sălile de ședință… și acolo își găsesc mulți adepți de genul Dogioiu-UM Digi… Felicitări judecătorilor cinstiți!".

Fluxul de știri
0