Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Români în Italia: îngrijitoarele, lucrătorii domestici: accidentele la locul de muncă

© Sputnik / Alexander VilfPanorama di Roma, Italia.
Panorama di Roma, Italia. - Sputnik Moldova-România
Abonare
Important pentru românii care muncesc în Italia ca lucrători domestici (îngrijitoare, menajere etc.): ce să ştiţi legat de accidentele la locul de muncă. Reglementări, compensaţii şi alte detalii utile.

BUCUREŞTI, 2 apr — Sputnik, Doina Crainic. Un incident tragic petrecut recent în oraşul italian Asti aduce în atenție problema accidentelor la locul de muncă în cazul lucrătorilor casnici din Italia, sector în care muncesc un număr însemnat de români. 

A man takes out Euro banknotes from an automated teller machine (ATM) - Sputnik Moldova-România
Români în Italia: Cum se calculează al 13-lea salariu pentru îngrijitoare/menajere

Pe 6 martie, o menajeră a căzut în gol în urma prăbușirii balconului casei unde era angajată în această funcţie. Tânăra a murit, iar cazul are legătură cu problema accidentelor la locul de muncă, întrucât tragicul accident a avut loc în timp ce femeia se afla la muncă. 

Statisticile privind accidentele la locul de muncă arată că, în acest sector, se înregistrează unul dintre cele mai ridicate procente în ceea ce priveşte producerea unor astfel de accidente, deși, din fericire, nu toate la fel de grave precum cel din Asti. De asemenea, în sectorul muncii casnice, care are în Italia aproximativ 2 milioane de angajați, se înregistrează şi cel mai mare procent în ceea ce priveşte munca la negru (50%), potrivit ebada.it. 

De aceea este necesară reglementarea muncii lucrătorilor casnici. Iată cum și de către cine pot fi compensate persoanele care au fost victimele unui accident la locul de muncă. 

Ce trebuie să faceți în caz de accident

Este important ca lucrătorii casnici să muncească în baza unui contract legal, mai ales în eventualitatea unui accident la locul de muncă, grav sau mai puțin grav. Este nu numai în avantajul lucrătorului, care este astfel protejat în caz de accident, dar şi în avantajul angajatorului sau al familiei, care evită probleme grave şi chiar o acuză penală. 

În momentul producerii accidentului, angajatorul trebuie să anunţe incidentul către INAIL, organismul public care gestionează astfel de situaţii. Sarcina aceasta revine angajatorului, care riscă sancţiuni în cazul în care omite să informeze instituţia sau prezintă incomplet incidentul. 

Trebuie să reţineţi că o informare întârziată face ca lucrătorul să-și piardă dreptul la compensaţie pentru zilele de întârziere. După ce medicul generalist a emis un certificat medical — transmis online către INAIL —, angajatorul are la dispoziţie 2 zile pentru a depune informarea prin scrisoare recomandată cu confirmarea de primire. 

Reglementările în ceea ce priveşte accidentele la locul de muncă se aplică şi în cazul muncitorilor la negru, însă, în acest caz, INAIL începe mai întâi investigarea cazului și, dacă inspectorii instituţiei confirmă activitatea desfăşurată de victimă, angajatorul este serios penalizat. 

Compensaţiile în cazul accidentelor

În anumite situații de muncă, cum este munca la negru sau accidente cauzate din vina sau neglijenţa angajatorului în ceea ce privește normele de siguranță, INAIL poate solicita despăgubiri de la același angajator. 

În privinţa muncii casnice, CCNL (Contractul colectiv naţional de muncă) oferă un instrument pentru asigurarea de sănătate la locul de muncă și asistența medicală suplimentară, instrument denumit „Cassacolf". Prin plata unei taxe, acest instrument îi protejează pe angajatori în multe astfel de situaţii. În ceea ce priveşte despăgubirea, în cazul în care accidentul nu este deosebit de grav și situaţia poate fi gestionată în cel mult 3 zile, pentru angajator nu există obligația de informare. În acest caz, angajatorul are responsabilitatea exclusivă de a plăti remunerația de facto. 

În cazul accidentelor mai grave, începând cu ziua a patra, Inail oferă compensaţie lucrătorului vătămat, ceea ce înseamnă o indemnizație egală cu 60% din salariul minim zilnic. Începând cu a 91-a zi de la accident, această indemnizație creşte, ajungând la 75% din salariul mediu zilnic. De asemenea, despăgubirea poate fi acordată în cazul accidentelor în afara casei (locul de muncă), produse atât în timpul drumurilor lucrătorului către locul de muncă, cât și al călătoriilor legate de sarcinile pe care îngrijitoarea sau menajera le îndeplineşte în cadrul funcţiei. 

În caz de accident fatal, INAIL plătește un venit moștenitorilor lucrătorului, adică soțului/soției și copiilor sau, în absența acestora, părinților și rudelor, dacă acestea au depins de persoana decedată. De asemenea, moștenitorii au dreptul să primească de la angajator beneficiile acumulate de persoana decedată — fie că este vorba de al treisprezecelea salariu, concedii sau alocaţii la care avea dreptul.

Fluxul de știri
0