BUCUREŞTI, 1 apr — Sputnik, Georgiana Arsene. De ce refuză Londra să coopereze în cazul Skripal? Ce interese se ascund în spatele dezinformărilor britanice? Iată numai două întrebări la care Ambasada Rusiei în România a răspuns într-o analiză lucidă şi amplă.
Încă din data de 4 martie a anului în curs, la Salibury a început să apară mesaje controversate despre presupusa tentativă de omor a celor doi cetăţeni ruşi Serghei Skripal şi a fiicei sale Iulia Skripal, care a fost comisă pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.
Rusia a solicitat imediat, imediat părţii britanice să dea explicaţii amănunţite cu privire la ceea ce se petrece, conform practicilor actuale ale relaţiilor interstatale, prin canale diplomatice.
„Moscova nu a primit niciun răspuns oficial clar în decurs de şapte zile", se arată în comentariul Ambasadei postat pe pagina de Facebook.
Deşi nu a dat nici un fel de explicații, în data de 12 martie, brusc, Marea Britanie acuză în mod public Federaţia Rusă de tentativa de omor a fostului agent dublu Serghei Skripal şi a fiicei acestuia pe teritoriul britanic, cu o presupusa substanţă neurotoxică, numită în țările din Vest „Novichok".
Mai mult, din partea Marii Britanii au venit şi acuzaţii privind pretinsa neîndeplinire de către Rusia a obligaţiilor sale conform Convenţiei privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării şi folosirii armelor chimice şi distrugerea acestora din 1993 — CWC.
Diplomaţii ruşi susţin că este de neînţeles motivul pentru care Marea Britanie a început să evoce această poziţie care, atenţie! nu este confirmată în cadrul Organizaţiei pentru interzicerea armelor chimice (OIAC), Consiliului de Securitate al ONU, între statele UE şi NATO, precum şi în mass-media.
Până acum, autorităţile britanice nu au prezentat nici o dovadă a implicării Federaţiei Ruse în presupusa otrăvire a celor doi.
Încă din data de 12 martie, Ambasada Federaţiei Ruse în Marea Britanie a adresat părţii britanice o notă oficială, prin care îi propunea să îi pună la dispoziţie datele pe care le posedă şi, să fie efectuată prompt investigarea comună a incidentului.
Mai mult, Rusia a propus, în mod oficial, să se realizeze consultări bilaterale pe scară largă, în conformitate cu articolul IX, alineatul 2 din CWC, pentru eliminarea imediată a „tuturor solicitudinilor Regatului Unit cu privire la respectarea CWC". O declaraţie corespunzătoare a Rusiei a fost trimisă în calitate de document oficial al celei de-a 87-a sesiuni a Consiliului Executiv al OIAC (EC-87/NAT din 13 martie 2018).
„Din păcate, toate aceste propuneri constructive ale Rusiei au fost ignorate. Britanicii au refuzat în mod demonstrativ să coopereze cu Federaţia Rusă în investigarea incidentului cu implicarea celor doi cetăţeni ruşi, care a fost anunţat chiar de ei şi care a avut loc pe teritoriul lor. În acelaş timp, Londra a îndrăznit să acuze Rusia că aceasta „ar ascunde" unele „fapte" care nu erau pe înţelesul nimănui şi pe care nimeni nu le cunoştea", precizează diplomaţii ruşi de la Bucureşti.
Londra refuză ofere Federaţiei Ruse accesul la cetăţenii ruşi accidentaţi
Interesant este că OIAC nu a primit nici o solicitare oficială din partea Regatului Unit ca să ofere asistenţă juridică în acest caz. Astfel, dispoziţiile articolului VII, alin. 2 din CWC nu au fost aplicate.
Dincolo de aceste detalii juridice, deosebit de gravă este atitudinea Londrei care, încălcând obligaţiile care îi revin în baza Convenţiei de la Viena privind relaţiile consulare din 1963 şi a Convenţiei consulare ruso-britanice din 1965, până în prezent, nu a acordat Federaţiei Ruse accesul la cetăţenii ruşi accidentaţi şi nici nu a permis îndeplinirea funcţiilor consulare în ceea ce privește protecţia intereselor şi asigurarea reprezentării cetăţenilor aflați în dificultate.
„Este vorba despre o încălcare deosebit de gravă, având în vedere că ei (conform afirmaţiilor părţii britanice) sunt în stare de inconştienţă şi incapacitate. Fără a prezenta vreo dovadă, Marea Britanie a acuzat Rusia de otrăvirea propriilor ei cetăţeni", se arată în comunicat.
Ca urmare a absenţei totale a materialului probatoriu în acuzaţiile aduse Federaţiei Ruse, în interesul unei investigaţii complete, detaliate şi absolut deschise a evenimentelor din 4 martie pe teritoriul britanic, Rusia va cere în continuare accesul la toate materialele investigaţiei naţionale britanice, inclusiv toate înregistrările de pe camerele de supraveghere, descifrarea convorbirilor telefonice, dovezile de succesiune, integritate şi fiabilitate a întregului lanţ de colectare a probelor, concluziile detaliate făcute de Laboratorul Porton Down pe eşantioane de mostre etc.
Londra a respins propunerea Rusiei de a aplica articolul IX al Convenţiei privind interzicerea armelor chimice, în schimb a recurs la articolul VII al Convenţiei, care prevede acordarea de asistenţă tehnică statelor membre. În acest sens, britanicii s-au adresat Secretariatului tehnic al OIAC pentru a confirma „în mod independent" analiza făcută la Londra.
„Cu ce scop britanicii, fiind ei înşişi cei care posedă o superioară expertiză, se adresează pentru astfel de „asistenţă" la OIAC?" se întreabă diplomaţii ruşi care şi-au exprimat aşteptările cu privire la concluzia OIAC, oficială şi pur factologică privind compoziţia chimică a probelor selectate de specialiştii Secretariatului tehnic al OIAC, cu respectarea procedurii de succesiune a activităţii prevăzute de CWC, asigurând integritatea probelor materiale.
Eşecul concluziilor anchetei
„În caz contrar, Rusia se va considera îndreptăţită să considere drept un eșec concluziilor anchetei, incompatibilitatea activităţilor întreprinse cu prevederile Convenţiei privind interzicerea armelor chimice, cât şi despre subminarea intenţionată a acestui tratat internaţional, cel mai reuşit, până în prezent, în domeniul dezarmării, din partea Marii Britanii, SUA şi a altor state, inclusiv România, care li s-au alăturat din nişte motive, oricare ar fi ele", spun diplomaţii ruşi.
Aceştia îşi exprimă regretul că, până în prezent, partea britanică refuză să coopereze cu Rusia pentru a stabili adevărul, încercând să vorbească în continuare acea limbă a ultimatumului.
Referitor la acţiunile neprietenoase întreprinse de unele state în contextul „cazului Skripal" iniţiat de Marea Britanie, Rusia solicită din partea lor explicaţii detaliate ale motivelor activităţilor lor.
„Luând în considerare aceste afirmaţii, Federaţia Rusă va stabili succesiunea acțiunilor sale ulterioare, inclusiv în ceea ce priveşte domeniul relaţiilor bilaterale şi multilaterale", precizează sursa citată.