BUCUREŞTI, 30 mart — Sputnik, Doina Crainic. Un grup de cercetatori americani de la Universitatea Emory din Georgia susţin că consumul de băuturi cu zahăr adăugat creşte riscul de deces prematur, potrivit EurekAlert!
Înainte de a ajunge la această concluzie, oamenii de știință au observat, timp de șase ani, peste 30.000 de voluntari. Aceştia au băut sucuri de fructe și băuturi răcoritoare. Înainte de lansarea studiului, oamenii de știință au exclus persoanele cu diabet zaharat sau cu boli cardiovasculare.
Specialiștii au estimat, de asemenea, nivelul consumului, de către acest grup de voluntari, de băuturi și alimente cu concentrație mare de zahăr.
În caz de deces, oamenii de știință au luat în considerare toți factorii care pot avea o influenţă, printre care fumatul, lipsa activităţii fizice și nivelul veniturilor.
La finalul studiului, cercetătorii au descoperit că persoanele care au băut un litru de băuturi cu zahăr pe zi au prezentat o rată a mortalităţii de două ori mai mare din cauza dezvoltării unei boli coronariene decât cei care au băut mai puțin de 30 mililitri de astfel de băuturi pe zi. Persoanele de peste 45 de ani reprezintă grupul cu cel mai mare risc.