BUCUREŞTI, 30 mart — Sputnik, Georgiana Arsene. În intervalul 19-22 martie, elevii claselor a XI-a şi a XII-a au susţinut probele din cadrul examenului de simulare a bacalaureatului.
Potrivit calendarului, în cursul zilei de astăzi vor fi comunicate rezultatele obţinute.
Reamintim că subiectele au fost elaborate de către specialiştii Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare şi tratarea lor are ca rol valorificarea capacităţilor elevilor pe temele prevăzute în programa de examen şi parcurse până la data susţinerii probelor.
Notele obţinute nu se contestă şi nu se trec în catalog. Dacă, însă, sunt elevi care doresc acest lucru, nota va fi trecută în catalog, în baza unei cereri scrise depuse în acest sens.
Notele vor fi afişate la şcolile la care elevii au susţinut examenul.
Pentru orice alte informaţii privind examenul din acest an, puteţi accesa site-ul Ministerului Educaţiei Naţionale, la categoria specială destinată bacalaureatului.