BUCUREŞTI, 29 mart — Sputnik, Georgiana Arsene. O nouă sfidare a cadrelor didactice vine, desigur, de la Ministerul Educaţiei. Care se arată preocupat şi face parteneriate în scopul renovării unor grupuri sanitare din şcolile de stat.
Eu, acum, ce să zic, iniţiativa nu e rea, mai ales când emoţiile îl copleşesc pe elev, dar nu era mai bine, domnule ministru, dacă v-aţi fi preocupat de şcolile care aproape că se dărâmă? De acele instituţii de învăţământ, unele chiar din Bucureşti, care sunt periculoase pentru siguranţa elevilor şi a dascălilor?
Nu v-a spus domnul Liviu Pop, cel care a fost înainte la cârma Educaţiei, de aceste probleme? De faptul că, în conferinţa de presă din august, jurnaliştii au insistat pe acest subiect şi au plecat cu şi mai multe întrebări?
Într-un comunicat de presă dat publicităţii, Ministerul Educaţiei spune că astăzi a organizat un eveniment de lansare a unui proiect de responsabilitate socială. Cât de pompos sună!
Dar să vedem mai departe.
„Evenimentul este prilejuit de semnarea unui protocol de colaborare, al cărui obiectiv îl reprezintă renovarea unor grupuri sanitare (în baza cărui criteriu vor fi selectate grupurile sanitare care urmează a fi renovate?— nota Georgiana Arsene) situate în incinta unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat din toată ţara, în perioada iulie-septembrie 2018, cu fonduri private", informează instituţia.
Acest lucru se va realiza în parteneriat cu Cersanit România, care este o marcă înregistrată a grupului polonez ROVESE CAPITAL GROUP şi în ţara noastră are o prezenţă constantă din 2006.
Un parteneriat care ridică, după cum s-a văzut, multe semne de întrebare…