BUCUREŞTI, 29 mart — Sputnik, Georgiana Arsene. Veşti bune pentru pacienţii care au nevoie de imunoglobulină. Şi aceasta, în ciuda zvonurilor alarmiste şi false că Ministerul Sănătăţii lasă bolnavii fără tratament, bârfe apărute în mediul online.
Primele 1000 de doze de imunoglobulină au ajuns în România de la Crucea Roşie din Austria iar până la sfârşitul lunii în curs urmează să mai fie livrate încă 1500 de doze.
Potrivit Ministerului Sănătăţii, 1000 de doze au fost livrate către SC UNifarm de la Crucea Roşie din Austria. Reprezentanţii instituţiei spun, potrivit ştiripesurse.ro, că, în conformitate cu calendarul întocmit referitor la livrări transmis de Austria, va ajunge în ţara noastră toată cantitatea de imunoglobulină — cele 16.000 de doze până la jumătatea lunii mai.
La ora actuală, sunt în curs de derulare procedurile de achiziţie de imunoglobulină din SUA.
Reamintim că săptămâna trecută Guvernul a aprobat o Ordonanţă de Urgenţă care prevede acordarea unui ajutor de stat către SC Unifarm SA în scopul aprovizionării cu imunoglobulină în următorul an. Suma prevăzută este de 44,27 milioane de lei, bani alocaţi din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului.
România a cerut sprijinul statelor UE prin intermediul Mecanismului European de protecţie civilă stabilit în baza Deciziei nr. 1313/2013 a Parlamentului şi Consiliului European pentru a furniza României orice cantitate de imunoglobulină umană disponibilă pe care o deţin.