BUCUREȘTI, 29 mar — Sputnik. China sugerează SUA să se abțină de la măsurile care ar putea provoca o înrăutățire a relațiilor bilaterale în domeniul comerțului, a declarat în cadrul unui briefing purtătorul de cuvânt al Ministerului Comerțului din China, Gao Feng.
"În caz contrar, SUA vor cădea în groapa pe care au săpat-o", a adăugat el.
Fiind întrebat despre măsurile pe care le va întreprinde China după ce Statele Unite au adoptat noi tarife pentru importul de oțel și aluminiu, Gao Feng a declarat că Beijingul a publicat deja lista măsurilor de răspuns și le va pune în aplicare în cazul în care nu se va ajunge la un compromis cu partea americană. Consultările în legătură cu aceste măsuri vor demara atunci când va expira termenul de recepționare a tuturor propunerilor din partea societății civile, inclusiv a ministerelor și cercurilor de afaceri.
„Termenul limită pentru recepționarea propunerilor și comentariilor expiră pe 31 martie, după care vom lua în considerație toate opiniile și vom face o analiză, urmând să publicăm o declarație oficială cu privire la măsurile adoptate", a declarat Gao Feng.
În ceea ce privește îngrijorările cu privire la posibilitatea intensificării dezacordurilor între China și SUA, purtătorul de cuvânt al Ministerului Comerțului a reamintit că Beijingul și-a definit în mod clar poziția.
„Nu ne dorim un război comercial, în prezent China dezvoltă foarte activ relații de parteneriat în toată lumea, depune eforturi pentru crearea unui nou model al relațiilor internaționale, unde cooperarea ia în considerație interesele tuturor țărilor și sunt reciproc avantajoase", a menționat acesta.
„Nu ne este frică de un război comercial. Ne pronunțăm împotriva impunerii unei alte voințe, împotriva oprimării celor slabi de către cei puternici, în niciun caz nu vom renunța la drepturile și interesele noastre legale, pe care le vom apăra cu toate mijloacele și măsurile necesare", a spus el.
Potrivit lui Gao Feng, măsurile adoptate de SUA în raport cu China reprezintă un exemplu tipic al protecționismului economic, "o manifestare a unei mentalități care aparține războiului rece".
Acesta a adăugat că decizia Chinei de a-și lărgi piața pentru toată lumea, precum și convingerea în corectitudinea unei astfel de politici, nu se va schimba.
„Sperăm că SUA nu vor continua să acționeze fără a lua în considerație opiniile altora și vor reveni pe o cale corectă a unei cooperări reciproc avantajoase cu China", a spus reprezentantul Ministerului Comerțului, subliniind că în caz contrar Beijingul „va lupta până la victoria finală".
Pericolul unui război comercial între SUA și China a apărut după ce autoritățile americane au introdus noi taxe de import pentru oțel și aluminiu, iar președintele Donald Trump a semnat un memorandul cu privire la „combaterea agresiunii economice a Chinei". Potrivit presei, Washington și Beijing au demarat negocieri pentru a evita escaladarea situației.
China a îndemnat SUA să renunțe cât mai rapid la aceste taxe, anunțând despre măsurile pe care intenționează să le adopte pentru protejarea propriilor drepturi și interese. În special, Ministerul Comerțului a publicat o listă de 128 de mărfuri importate din SUA, printre care fructe proaspete, fructe uscate, carne de porc, vin și nuci. În cazul în care nu se va reuși obținerea unui acord compensatoriu, Beijingul va introduce taxe de import la acest mărfuri în mărime de 15-25 la sută.