BUCUREŞTI, 28 mart — Sputnik, Georgiana Arsene. Diseară, în faţa Ambasadei Rusiei de la Bucureşti, zeci de lumânări se vor aprinde în memoria celor care şi-au găsit sfârşitul în mall-ul „Winter Cherry" de la Kemerovo.
Asociaţia „Colectiv GTG 3010" va aduce, astfel, un omagiu victimelor incendiului.
„Focul nu ţine cont de loc, de naţiune, de limbă. Devorează vieţi şi maltratează suflete", au scris reprezenţanţii organizaţiei pe Facebook, potrivit Agerpres.
Diseară, la ora 18.30, aceştia vor fi la Ambasadă şi vor aprinde lumânări.
Asociaţia a fost înfiinţată după incendiul din clubul Colectiv, din noaptea de 30 octombrie 2015. Aceasta reuneşte apropiaţi ai victimelor şi supravieţuitori ai tragediei.
În tragedia din clubul bucureştean şi-au pierdut viaţa 64 de persoane, printre acestea numărându-se artişti, fotografi, jurnalişti, olimpici, dar şi studenţi străini.
De asemenea, 180 de persoane au fost rănite, dintre care 146 spitalizate.
Focul a fost provocat de artificiile folosite în timpul concertului. Flăcările s-au extins rapid în tot clubul.
A fost cel mai grav incendiu din România dintr-un club de noapte şi cel mai grav din ţară după 1989, depăşind, după numărul de decese, accidentul aviatic de la Baloteşti din 1995 în care şi-au pierdut viaţa 60 de persoane.