BUCUREŞTI, 28 mart — Sputnik, Doina Crainic. Înformatorul Christopher Wylie, fost angajat al firmei de consultanţă politică Cambridge Analytica, a acuzat şi partidul eurosceptic UKIP că ar fi colaborat cu Cambridge Analytica (CA), însă partidul a infirmat acuzaţiile, potrivit RT.
Wylie a dezvăluit că este „absolut" convins că grupurile de campanie pro-Brexit au lucrat împreună — chiar dacă în Marea Britanie regulile interzic împărțirea finanțărilor și înţelegerile între organizaţiile implicate în campanie. Acesta a spus că a văzut dovezi conform cărora organizaţiile Vote Leave şi BeLeave au colaborat între ele și cu CA.
Întrebat dacă au fost implicaţi omul de afaceri Arron Banks și organizaţia Leave.Eu, susţinută de Nigel Farage, Wylie a confirmat. Wylie a mai spus că a văzut facturi de la CA către UKIP, partidul condus de Farage și finanțat de Banks.
Însă un purtator de cuvant al UKIP a subliniat că „nu a existat niciodată un acord comercial" între partid şi Cambridge Analytica.
Wylie însă susţine că toate grupurile de campanie pro-Brexit au lucrat împreună, în ciuda reglementărilor stricte care interzic acest lucru.
Vorbind parlamentarilor, Wylie a răspuns la întrebări legate de funcționarea internă a Cambridge Analytica și la conexiunile acesteia cu grupul Vote Leave — acuzat că ar controla în secret grupul mai mic BeLeave.
Wylie spune că activiștii de la BeLeave și ceilalți informatori Shahmir Sanni și Darren Grimes au fost manipulați și au primit indicaţii de la avocații de la Vote Leave.
Fostul angajat la CA a acuzat grupurile Vote Leave, BeLeave, DUP și Veterans for Britain că au colaborat unele cu altele în campania pentru referendumul pentru Brexit, spunând că Vote Leave a câştigat în mod fraudulos.
Pe de altă parte, Dominic Cummings, președintele Vote Leave, a negat acuzațiile, calificându-l pe Wylie drept un „fantezist-șarlatan".