Economie
Știri de ultimă oră din economia României, Moldovei, europeană și internațională, relații economice dintre SUA, UE, Rusia, comerț extern, relații și schimburi economice, bani și valută, monede străine, EURO, Dolar, bani

Ucraina pune în pericol realizarea proiectului gazoductului Ungheni-Chișinău

Abonare
Proiectul construcției gazoductului Ungheni-Chișinău ar putea deveni nefezabil în cazul în care Ucraina va ajunge la un acord de import al gazelor din România, consideră expertul în energetică Sergiu Ungureanu.

CHIȘINĂU, 26 mar — Sputnik, Octavian Racu. Proiectul Ungheni-Chișinău ar putea fi compromis de planurile companiei ucrainene „Ukrtransgaz" de a-și oferi teritoriul și infrastructura ucraineană pentru tranzitarea gazul românesc spre țările din Europa Centrală și de Est, consideră expertul în energetică, Sergiu Ungureanu.

Gas compressor station - Sputnik Moldova-România
Economie
Ucraina vrea să înlocuiască gazul rusesc cu cel românesc

Republica Moldova este alimentată cu gaze naturale prin intermediul sistemului de transport de gaze al Ucrainei (STG), care la rândul său este conectat la conductele Federației Ruse. Astfelt, Gazprom-ul livrează gaz în Ucraina, în Moldova și exportă în țările europene. Unul din punctele de export din regiunea noastră este Isaccea-Orlovka. Prin acesta sunt pompate anual circa 14-15 miliarde de metri cubi de gaz.

Consumul Republicii Moldova este de aproape un miliard de metri cubi pe an. Practic, tot acest gaz acum este importat din Rusia, fiind livrat prin intermediul sistemului de transport de gaze (STG) al Ucrainei.

"Odată cu darea în exploatare a conductei Iași-Ungheni, Republica Moldova a obținut o sursă alternativă de alimentare cu gaz natural. Însă, la ora actuală acest proiect (în care deja s-au investit peste 74 milioane de euro) este nefuncțional deoarece poate alimenta insular doar Ungheniul și câteva localități din jur. Pentru funcționalitatea normală a proiectului era necesară conectarea conductei la STG al Moldovei și anume la punctul Chișinău. Deci un proiect de 93 milioane euro în plus", ne-a explicat Ungureanu.

Expertul reamintește că gazoductul alternativ era construit cu ideea evitării unei dependențe față de o singură sursă de livrare a gazului, în cazul deteriorării relațiilor economice și politice între Ucraina și Rusia, care ar putea duce la sistarea importului de gaze în Republica Moldova din Rusia prin intermediul Ucrainei.

Potrivit lui, în cazul în care Ucraina va ajunge la un acord cu România în privința livrărilor de gaz românesc (revers de gaz), atunci o bună parte din STG al Ucrainei va fi alimentat cu gaz din România (în cazul în care România va avea acest exces) sau alte surse care vor tranzita revers România spre Ucraina.

"În aceste condiții gazoductul Iași — Ungheni — Chișinău devine nefezabil deoarece gazul românesc (european) va fi prezent deja în conductele STG ale Ucrainei și STG ale Moldovei", afirmă Sergiu Ungureanu.

Două scenarii: România are de ales între Ucraina și Republica Moldova

Expertul consideră că problema nu este atât una economică cât politică, admițând două scenarii a evoluției situației.

Conform primului scenariu, presupune Sergiu Ungureanu, România va renunța la orice negocieri cu Ucraina și nu va examina opțiunea de a livra gaze în STG al Ucrainei prin nodurile existente, Ucraina urmând să se alimenteze, de asemenea, prin conducta Iași-Ungheni-Chișinău-Ananiev. Acest scenariu este cel mai favorabil Republicii Moldova, reprezentând o oportunitate economică și politică pentru Moldova. Totuși, potrivit expertului, în acest caz va fi necesară o conductă de un diametru mai mare pe segmentele moldovenești.

Пост газопровода - Sputnik Moldova-România
România nu mai livrează gaz către Moldova

Conform celui de-al doilea scenariu, expus de expertul Sergiu Ungureanu, în cazul în care România va decide să încheie un acord cu Ucraina în ceea ce privește tranzitul de gaze spre țările Europei Centrale și de Est, partea ucraineană ar urma să fie cea care va livra gaz natural Moldovei. În acest caz, potrivit lui Ungureanu, va fi necesar acceptul Gazpromului de exploatare a acestor conducte.

Totuși, partea română ar avea mai mult de câștigat în cazul scenariului care ar presupune încheierea unui acord cu Ucraina, în urma căruia România ar avea posibilitatea să exporte un volum mai mare de gaze, consideră Ungureanu. 

Propunerea ucrainenilor este una atractivă

Acesta a menționat că infrastructura din sud este una mai favorabilă: conductele din sud au un diametru mai mare, spre deosebire de cea de la Ungheni, care are un diametru de doar 600 milimetri. Respectiv, infrastructura din sud permite livrarea unor volume mai mari decât cea de la Ungheni.

"Problema este că Ucraina nu prea are cui livra volumele mari de gaze. Poate doar Belarusului", a conchis expertul.

Pe 27 februarie, premierul moldovean, Pavel Filip, a anunțat că Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale „Transgaz" SA a devenit, indirect, acţionar majoritar la compania "Vestmoldtransgaz" din Republica Moldova, care ar urma să gestioneze conducta de gaz Ungheni-Chișinău. Conform planurilor, conducta va avea o lungime de 120 km, urmând să asigure un volum anual de 1,5 miliarde de metri cubi de gaz românesc. Transgaz s-a angajat să investească în acest proiect 93 de milioane de euro în următorii 2 ani.

Fluxul de știri
0