BUCUREȘTI, 26 mart — Sputnik, Daniel George Nistor. În România, când oamenii de la Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) dau telefon, trimit un plic ori sună la ușa, încep să te treacă fiorii, indiferent că ești managerul unei societăți comerciale sau o simplă persoană fizică.
"La case mai mari" se procedează într-un mod cu totul diferit.
În Franța funcționează Legea dreptului la eroare, în virtutea căreia Fiscul acționează că un prieten al contribuabilului, a spus avocatul Gheorghe Piperea, într-o emisiune realizată de postul de televiziune Antena 3.
Care este procedura? Dacă agenții fiscali constată că o firmă sau un cetățean are o datorie, fac un audit, o verificare, și încearcă să găsească soluții prin înțelegere, a explicat Piperea.
Practic, se stabilește cu exactitate suma de plătit și contribuabilul primește un termen de 30 de zile în care are dreptul să achite. Dacă dă banii până la data convenită, el nu va suferi nicio repercusiune.
"Franța a preluat modelul din Olanda, o țară foarte căutată de investitori, din acest motiv", a afirmat avocatul Gheorghe Piperea.