BUCUREŞTI, 25 mart — Sputnik, Georgiana Arsene. Colegiul Medicilor Veterinari anunţă un protest mâine, timp de trei ore, între 12.00 şi 15.00. Sindicaliştii sunt nemulţumiţi de faptul că, la ora actuală, oricine îşi poate deschide o farmacie veterinară şi poate comercializa medicamente specifice, iar consecinţele implementării OUG 70/2017 privind modificarea şi completarea Legii nr. 160/1998 pentru organizarea şi exercitarea meseriei de medic veterinar pot pune în pericol atât schimburile comerciale în UE cât şi exporturile de animale în ţările terţe.
Protestul are rolul de a aduce în atenţia ANSVA, Guvernului şi Parlamentului României problemele majore cu care se confruntă medicii veterinari.
Într-un comunicat de presă, medicii veterinari solicită, de asemenea, să fie eliminată obligativitatea avizului ORNISS — autorizaţie de acces la informaţii clasificate — pentru toate persoanele care ocupă funcţii de conducere, prin Legea de aprobare a OUG 71/2017 pentru modificarea şi completarea OG nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, precum şi pentru modificarea OG nr. 83/2003 privind aprobarea posturilor de inspecţie la frontieră.
„Nici măcar directorul unei Direcţii Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Judeţene nu operează cu secrete de stat, această prevedere fiind doar un pretext politic pentru schimbarea persoanelor incomode din funcţiile de conducere", precizează medicii veterinari.
Menţionăm că protestul se va desfăşura între aleile de acces către clădirea Presei Libere, în spatele monumentului „Aripi".