BUCUREŞTI, 17 mart — Sputnik. În medie, apa îmbuteliată conține 325 de particule de microplastic pe litru. La această concluzie au ajuns oamenii de știință de la Universitatea din New York, lucrările lor fiind publicate de orbmedia.org.
Chimiștii au cercetat, în studiul lor, 259 de sticle de apă din nouă țări din Europa, Africa, Asia, America de Nord și de Sud. Printre exemplarele selectate au fost reprezentanți ai marilor branduri mondiale.
Analiza chimică a arătat că din toate sticlele, numai 17 nu conțineau urme de microplastics, în timp ce în restul au fost găsite până la 10.000 de particule de substanță pe litru. Majoritatea particulelor au o dimensiune între 6 și 100 micrometri, care corespunde aproximativ cu grosimea părului uman.
În același timp, cea mai mare parte a microplasticului a fost polipropilena, din care sunt fabricate capacele sticlei.
Anterior, oamenii de știință au descoperit că omenirea a reușit să producă aproximativ opt miliarde de tone de plastic de la apariția primelor tehnologii ale producției sale, două treimi fiind acum în depozitele de deșeuri și "petele de gunoi" de pe suprafața Oceanului Mondial, scrie RIA Novosti.