Economie
Știri de ultimă oră din economia României, Moldovei, europeană și internațională, relații economice dintre SUA, UE, Rusia, comerț extern, relații și schimburi economice, bani și valută, monede străine, EURO, Dolar, bani

Înregistrări secrete făcute în biroul lui Cezar Preda - dezvăluiri incendiare!

© Facebook / Cezar PredaCezar Preda
Cezar Preda - Sputnik Moldova-România
Abonare
Reprezentanţii Combinatului de Oţeluri Speciale Târgovişte dau cărţile pe faţă. Ce dezinformări se află în declaraţiile lui Preda.

BUCUREŞTI, 9 mart — Sputnik, Georgiana Arsene. Reprezentanţii Combinatului de Oţeluri Speciale Târgovişte fac lumină în cazul acuzelor aduse de către deputatul liberal Cezar Preda într-o interpelare din data de 6 februarie 2018, adresată Ministrului Economiei. Bombă! Ministerul confirmă declaraţiile reprezentanţilor COS Târgovişte!

Corespondentul Sputnik a discutat la acest subiect cu domnul Oleg Shvedakov, administrator special al COST.

Într-un articol din ziarul local Vocea Dâmboviţei, deputatul Partidului Naţional Liberal Cezar Preda susţine că „intenţia patronatului este falimentarea COS Târgovişte". Cum comentaţi această declaraţie?

- Noi lucrăm la COS Târgovişte deja de 5 ani. Când Mechel a plecat, combinatul a staţionat 3 luni. L-am pornit şi, de atunci, timp de 5 ani, combinatul funcţionează fără să se oprească. Acesta este el mai bun răspuns la întrebarea dumneavoastră. De la bun început, am vrut să dovedim tuturor, inclusiv angajaţilor din combinat, partenerilor noştri şi nouă că COST poate fi viabil, poate să funcţioneze, să ofere locuri de muncă pentru judeţ şi materie primă pentru piaţa din România. Priviţi în jur, astăzi COST este singurul combinat care produce oţel şi oţel beton pentru construcţii în România. Şi pentru asta am depus foarte multe eforturi, ar fi fost uşor în urmă cu cinci ani de falimentat şi tăiat pentru fier vechi combinatul.

Ce ne puteţi spune despre desfiinţarea de secţii, despre care vorbeşte acelaşi deputat într-o interpelare din data de 6 februarie adresată Ministrului Economiei, Dănuţ Andruşcă?

- În perioada 2013-2017 am demolat 3 secţii. Demolarea a fost autorizată atât de către primărie, cât şi de ANAF în calitate de creditor. Precizez că secţiile demolate nu au funcţionat din 2010, în plus, nu mai aveau utilajele de producţie de mult timp. De fapt, am demolat pereţii şi planşeele care nu aveau sarcini funcţionale şi, având în vedere şi lipsa de utilaje, nu aveau perspective de producţie, doar generau costuri suplimentare cu impozite şi întreţinere. Demolarea, despre care ţipă acum unii, a fost determinată doar de oportunitatea economică, aceasta nu a avut şi nu va avea vreun impact asupra capacităţilor de producţie sau a perspectivelor combinatului. Spaţiile libere vor fi vândute, iar banii vor merge la stat.

Ce profit are astăzi combinatul?

- În prezent, COST este pe zero, potrivit datelor preliminare pentru anul 2017, profitul combinatului a fost de 1,5 milioane de lei, ceea ce considerăm pentru cifra noastră de afaceri ca „break even". Cu toate acestea, dacă e să ne uităm înapoi: anul 2012, la acea vreme încă proprietatea Mechel, COST a încheiat cu o pierdere de 104 milioane de lei, iar în 2011 — cu o pierdere de 133 milioane de lei. În opinia mea, aceasta este cea mai bună confirmare a rezultatelor activităţii noastre.

Vă rog să ne spuneţi câteva amănunte despre liniile de producţie.

- În prezent, COST produce aproximativ 30-35.000 de tone de ţaglă de oţel pe lună. Aceasta reprezintă aproximativ 80% din capacitatea combinatului. Mai mult, 15.000 de ţaglă pleacă la fabrica din Buzău, care procesează ţagla în oţel beton şi sârmă şi produce, de asemenea, sârmă laminată pentru un alt combinat din grup din Câmpia Turzii. Încă aproximativ 2000 de tone de ţaglă sunt livrate la fabrica noastră din Brăila pentru a produce lat cu bulb utilizat în construcţia de nave. Volumul rămas este procesat de COST, având două laminoare. În prezent, producem aproximativ — în funcţie de anotimp — 13.000 de tone de oţel beton şi 2000 de tone de oţeluri de calitate.

Cu toate acestea, pentru 2018 ne-am stabilit ca scop de a creşte în mod semnificativ producţia oţelurilor de calitate până la 5000 de tone pe lună. În acest sens, planificăm achiziţionarea de echipamente şi crearea de noi locuri de muncă. COST a fost construit ca şi combinat de oţeluri speciale, însă Mechel l-a reorientat complet la producţia de oţel beton. Fără îndoială, oţelul beton este un produs uşor de fabricat, care are o piaţă de desfacere permanentă în România. Pentru producţia de oţel beton, nu sunt necesare abilităţi suplimentare şi echipamente speciale, rebutul întotdeauna este zero, producţie în masă, trei mărci de oţel, dar adevărul este că şi preţul pentru oţel beton este mult mai mic şi, respectiv, şi profitul va fi la fel. Nu va fi uşor să facem acest lucru, deoarece în timpul în care Mechel a controlat combinatul, ignorând oţelurile speciale, au fost pierdute abilităţile, specialiştii, echipamentul este depăşit, baza de clienţi a fost pierdută. Dar nu ne-a fost niciodată frică de sarcini dificile.

Unde are COST piaţă de desfacere?

- COST vinde tot oţelul de beton pe piaţa internă a României şi, împreună cu Ductil Steel — care produce oţel beton din ţaglă care vine de la COST — ocupă aproximativ 30% din piaţa internă. În ceea ce priveşte produsele laminate din oţel de calitate, pe care le dezvoltăm în prezent — piaţa principală de desfacere este la fel, România.

Dumneavoastră, ca şi societate, aveţi obligaţia să prezentaţi oferta locurilor de muncă la bursele de profil organizate, periodic, de Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă. Întrebarea este: câţi oameni au venit să se angajeze şi câţi au refuzat oferta dumneavoastră? Detaliaţi.

- Într-adevăr, de fiecare dată trimitem liste cu posturi vacante la AJOFM. În acest an deja am angajat 20 de persoane şi mai există posturi vacante. Deşi aici se poate spune că, într-adevăr, problema există nu numai la oameni care se plâng de lipsa locurilor de muncă, dar şi la angajatori. Avem un deficit mare de lucrători calificaţi: sudori, laminatori, electricieni. Problema este că acum oamenii nu vor să lucreze la combinat, acum astfel de specialităţi nu sunt cotate şi este într-adevăr o problemă mare — îmbătrânirea salariaţilor. Vârsta medie a angajatului nostru este de pre-pensionare.

Câţi angajaţi aveţi în prezent?

- Acum, la COST lucrează 1390 de persoane, în plus, activitatea COST asigură locuri de muncă şi în alte fabrici ale grupului — Ductil Steel, Laminorul Brăila, Industria Sârmei Câmpia Turzii — iar asta înseamnă încă peste 1000 de persoane.

În plus, există o regulă statistică prin care un loc de muncă la combinatul metalurgic asigură 3 membri de familie şi creează încă 5 locuri de muncă în industriile conexe — întreprinderile mici care sunt legate de combinat — pază, transport, procesarea fierului vechi, constructori etc.

S-au făcut eforturi pentru desecretizarea contractului de vânzare decis de AVAS în 2002?

- Nu cunosc. Contractul de privatizare a fost semnat de compania Mechel. Ceea ce vă pot spune este că Mechel a îndeplinit toate obligaţiile ce decurg din contractul de privatizare: acest lucru a fost verificat şi reverificat de toate organele competente şi mai puţin competente din România. În acest sens, puteţi vedea răspunsul domnului Ministru al Economiei Dănuţ Andruşcă, disponibil pe site-ul Parlamentului.

Cezar Preda vorbeşte despre dispariţia din combinat a „singurei instalaţii certificată NATO". Formulată în aceşti termeni, situaţia poate fi calificată drept „sabotaj premeditat în interesul unui mic grup". De ce a fost de acord statul român cu scoaterea din ţară a acestei instalaţii?

- Doresc să precizez că instalaţia a fost vândută în perioada Mechel. Mechel a obţinut toate aprobările, nu pot răspunde nici pentru Mechel, nici pentru statul român, nici să explic motivele pentru care a fost făcut acest lucru. Cu toate acestea, ceea ce pot spune este că premisele pentru această tranzacţie au fost absolut justificate din punct de vedere economic, iar acţiunile absolut legale, verificate de diferite organe de stat de mai multe ori. Pot adăuga că instalaţia la momentul vânzării nu a funcţionat mai mult de 10 ani, nu au fost comenzi, ceea ce înseamnă că NATO dumneavoastră nu a fost interesat de aceste produse.

Poţi să ţipi cât vrei despre destabilizarea în ţară în legătură cu vânzarea acestei instalaţii, dar rămâne cert că în acest caz predomină componenţa economică asupra demagogiei politice şi acest lucru este corect.

A venit, personal, deputatul PNL să discute problemele ridicate de el în interpelare direct cu reprezentanţii combinatului?

- Suntem deschişi pentru întâlniri, ne întâlnim mereu, ne-am întâlnit şi ne vom întâlni cu toţi cei interesaţi de viaţa combinatului, nu contează dacă este deputat sau nu. Dacă mă întrebaţi de deputatul Preda, atunci pot să vă spun că nu ne-am întâlnit cu el: nu a solicitat să ne întâlnim şi nu a arătat dorinţa să vină la combinat. Am aflat despre existenţa sa după articolul apărut în ziar. Iar acum, după declaraţiile sale în presă despre combinat, şi cu atât mai mult după ce în biroul deputatului au fost înregistrate în secret conversaţiile cu liderul de sindicat şi ulterior postate pe internet, nu cred că a mai rămas dorinţa să mă întâlnesc cu el.

Interviul a fost realizat de corespondentul Sputnik, Georgiana Arsene, cu domnul Oleg Shvedakov, administrator special al COST.

Fluxul de știri
0