Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Fifor, demonstrație de diplomație într-o situație delicată - discursul lui Putin

© Photo : Facebook / Mihai FiforMihai Fifior
Mihai Fifior - Sputnik Moldova-România
Abonare
Mihai Fifor: "Ce spune preşedintele Putin sau ce spun oficialii ruşi, trăim vremuri complicate".

BUCUREȘTI, 3 mar — Sputnik, Dragoș Dumitriu. Discursul președintelui Vladimir Putin în fața Adunării Federale a Rusiei, mai ales accentul pus pe noile dotări militare și atenția acordată capacităților și stategiei reactive, a generat reacții în întreaga lume.

În cazul României, situația este destul de complicată, aceasta din cauza implicării țării în probleme care nu sunt proprii, ci ale blocului militar politic din care face parte — grup care susține, prioritar, viziunea globală a SUA.

La cererea SUA, România a făcut eforturi financiare extraordinare, în condițiile în care, de partea americană, nu au venit decât recunoașteri verbale, nu și o atitudine de parteneriat real, benefic din punct de vedere economic. Mai exact, spre deosebire de Polonia — țară altfel dată ca exemplu negativ în UE — România "cea lăudată" nu a beneficiat de achiziții militare în sistem offset.

Angela Merkel und Donald Trump bei G20-Gipfel in Hamburg - Sputnik Moldova-România
Internaţional
Merkel și Trump sunt îngrijorați de noile arme ale Rusiei

Mai mult, efortul bugetar pentru achiziția unor sisteme americane — nu de ultimă generație și nici noi — au produs dezechilibre în condițiile unui program de guvernare ambițios.

Care a fost răspunsul concret al SUA? Simplu, susținerea manifestațiilor antiguvernamentale — deci se poate folosi chiar cuvântul "sabotare" a guvernării care le-a dat banii.

Prezent la finele săptămânii la Bistrița, Mihai Fifor a susținut o conferinţă de presă la Brigada 81 Mecanizată din Bistriţa. Motivul conferinței — ministrul a anunțat că fost aprobat de către Guvern un memorandum pentru deblocarea a 6.400 de posturi în Armată, în scurt timp urmând a avea loc încadrările. Un efort lăudabil, în condițiile expuse mai sus.

Presa nu s-a putut abține să nu-l întrebe de declarațiile președintelui Vladimir Putin și de situația României în contextul de față, în care, evident, sistemul antirachetă second hand vândut de SUA nu ar constitui un obstacol pentru armele rusești, cu referire directă la noua rachetă intercontinentală "Sarmat".

Mihai Fifor a făcut declarația "standard" — "România este cel mai important furnizor de securitate la Marea Neagră", motiv pentru care justifică "întărirea capacităţilor militare".

"Ca ţară membră NATO şi în parteneriatul strategic cu SUA, suntem, desigur, extrem de atenţi şi de preocupaţi de ce se întâmplă la Marea Neagră", a declarat Fifor.

Ca răspuns la întrebările despre Rusia, Fifor a dat dovadă de diplomație, nepreluând retorica isteric-belicoasă a unor șefi din NATO.

"Nu am să comentez eu ce spune preşedintele Putin sau ce spun oficialii ruşi", a răspuns Fifor. "Noi ştim că avem un program foarte bine gândit pentru a demonstra oricând că suntem pregătiţi aici, la Marea Neagră, ca alianţă militară. Toate capacităţile noastre sunt operaţionale în momentul de faţă şi, prin programele majore de înzestrare pe care le avem, continuăm să mărim capacitatea de apărare şi de descurajare pe care Armata României o are la Marea Neagră", a completat ministrul Apărării.

În privința alocărilor bugetare apăsătoare, Ministrul Fifor vorbit sincer de "vremurile complicate" și a utilizat lat motivul NATO, "provocările din zona Mării Negre".

Черноморский флот и Каспийская флотилия приняли участие в стратегическом командно-штабном учении Кавказ-2016 - Sputnik Moldova-România
Rusia
Declarație: Flota rusă din Marea Neagră "are totul" pentru a distruge inamicul

"Deseori suntem întrebaţi pentru ce trebuie efortul de a aloca 2% Armatei — numai cine nu vrea să vadă cu mare atenţie ce se întâmplă în lume în momentul de faţă nu înţelege lucrul acesta", a declarat Fifor. "Trăim vremuri complicate, odată cu anexarea Crimeei în 2014 de către Federaţia Rusă", a declarat Fifor.

Interesantă este și observația "Practic, ne învecinăm cu Federaţia Rusă la Marea Neagră", după care ministrul a pus din nou placa pe care o folosesc Stoltenberg și ceilalți oficiali NATO — "războiul hibrid".

"Se poartă un război hibrid destul de intens, pe care şi România îl resimte", a declarat Mihai Fifor. "Nu mai vorbesc de războiul cibernetic, există şi acesta", a mai spus Fifor.

Armata României este pregătită să facă faţă acestor provocări, a încheiat Fifor.

Un discurs diplomatic, o atitudine responsabilă, fără accentele absurde ale "amenințărilor" ruse, iraniene, coreene etc, specifice NATO sau SUA.

Fluxul de știri
0