Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Diplomaţi ruşi: Continuă procesul de asimilare forţată a românilor din Ucraina!

Urmăriți-ne pe
НовостиTelegram
Ambasada Federaţiei Ruse la Bucureşti susţine că afirmaţiile ambasadorului Ucrainei de ieri sunt provocări şi neadevăruri. Ce se întâmplă cu românii din Cernăuţi

BUCUREŞTI, 1 mart — Sputnik, Georgiana Arsene. Care sunt „ţintele" mesajului ambasadorului Ucrainei la Bucureşti şi ce se va întâmpla cu românii de peste graniţă — iată două elemente bine explicate de Ambasada Rusiei la Bucureşti.

Ambasada Federaţiei Ruse în România atrage atenţia Ambasadei Ucrainei asupra faptului că a ţinut conferinţa de presă pentru un cerc restrâns de jurnalişti acreditaţi dinainte. Menţionăm că Sputnik nu a putut participa la conferinţă, cu toate că, iniţial, primise acceptul.

„Ambasada Ucrainei a ţinut pentru „un cerc restrâns de mass-media acreditate dinainte" un briefing dedicat revelatoarelor descoperiri ale SBU (Serviciului de Securitate din Ucraina) / CIA despre uneltirile de vicleşug ale Moscovei. Din moment ce nici reprezentanţii Ambasadei Ruse, nici jurnaliştii din mass media rusă nu au fost admişi în acest cerc, am fost lipsiţi de posibilitatea de a reacţiona imediat", se menţionează în comunicat.

Sputnik  a prezentat încă de luni explicaţiile Ambasadei Federaţiei Ruse cu privire la situaţia şcolilor româneşti din Cernăuţi care arătase că totul este „o provocare".

„Iată că, miercuri, Ambasadorul Ucrainei la Bucureşti, Oleksandr Bankov, cu un sentiment evident de triumf, a comunicat că în noaptea de luni spre marţi, la Ujgorod „a început un incendiu" la Centrul Cultural Maghiar, care „nu a fost posibil de stins". Noi nici nu mai vorbim de faptul că aceasta nu este prima incendiere a Centrului de către neo-naziştii ucraineni, dar de data aceasta SBU/CIA în prealabil a demascat conspiraţia rusă. Şi, cu toate acestea, Centrul a ars!", notează diplomaţii ruşi.

Aceştia acuză regimul de la Kiev de răspândirea unor ştiri de senzaţie propagandistă, „cusute cu aţă albă".

În spatele acestor informaţii stă un fapt de-a dreptul grav pentru românii din regiunea Cernăuţi. Şi anume, diplomaţii ruşi vorbesc despre un adevărat proces de asimilare forţată a românilor din Ucraina, ce continuă. Spre exemplificare, aceştia amintesc despre decizia recentă a Curţii Constituţionale a Ucrainei care a abrogat legea „Cu privire la bazele politicii de stat în domeniul limbilor", care prevedea posibilitatea oficială de bilingvism în regiunile unde minorităţile naţionale reprezintă un procent de peste 10%.

„Ovaţii asurzitoare. Cortina! Felicitări pentru noul triumf CIA/SBU în lupta împotriva „agresiunii hibride" a Rusiei", concluzionează de-a dreptul magistral diplomaţii ruşi.

Fluxul de știri
0