Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Lovitură de teatru, soarta Laurei Kovesi e decisă - Iohannis e obligat!

© Photo : Facebook / GandulLaura Codruța Kovesi
Laura Codruța Kovesi - Sputnik Moldova-România
Abonare
În acest moment se pune pe tapet o problemă - „Vrea oare PSD să o revoce pe Laura Kovesi?"

BUCUREȘTI, 28 feb — Sputnik, Dragoș Dumitriu. După ziua de ieri, mai mulți specialiști în drept consideră că revocarea Laurei Kovesi este decisă — declanșarea procedurii de către ministrul Justiției având o singură finalitate, rolul președintelui fiind, practic, formal. Cu alte cuvinte, Laura Kovesi ar putea fi considerată ca și revocată din funcție.

Consiliul Superior al Magistraturii - Sputnik Moldova-România
Toader – Kovesi: Respingere - ”Convingător pentru cei care nu se pricep”

Această interpretare nu vine, desigur, în urma ședinței de ieri, de la Secția pentru procurori a CSM, ci în urma unei decizii a Curții Constituționale.

Decizia motivată publicată ieri vizează o obiecție de neconstituționalitate referitor la prevederea ca președintele poate refuza o singură data numirea procurorilor în funcții de conducere ale marilor parchete (art. 54 alin. (3) din Legea 303/2004).

CCR clarifică prin decizie rolul primordial al ministrului (Justiției) în exercitarea autorității asupra procurorilor, președintele fiind obligat să colaboreze cu Guvernul în cazul de față, al numirii (procurorilor) în funcții de conducere.

"CCR subliniază că rolul primordial în această ecuație îl are ministrul Justiției și vorbește în mod clar că legiutitorul i-a făcut o favoare președintelui prin prevederea care îi dă dreptul să refuze o singură dată o propunere de numire într-o funcție de conducere a unui procuror — venită din partea ministrului Justiției", comentează revista de specialitate "Lumea Justiției".

Aurelian Pavelescu - Sputnik Moldova-România
Politică
Pavelescu: „Dacă nu o revocă pe Kovesi, preşedintele se compromite"

Logica ar putea fi simplă, aceeași „favoare" putând fi acordată președintelui și în cazul contrar, al revocării în baza procedurii (solicitării) declanșată de ministrul Justiției. Dar, aici apare o mare diferență.

În cazul numirii, "favoarea" dreptului de veto (o singură dată) în cazul numirii este menționată în lege, pe când în cazul revocării NU este — lipsește cu desăvârșire! Ceea ce duce la aspectul imperativ al exprimării "se face la propunerea ministrului". Iată textul legii, analizat în decizia CCR.

"(1) Procurorul general al PICCJ, prim-adjunctul si adjunctul acestuia, procurorul general al PNA (actualmente procuror șef al DNA), adjuncții acestuia, procurorii șefi de secție ai acestor parchete, precum și procurorul șef al DIICOT și adjuncții acestora sunt numiți de Președintele României, la propunerea ministrului justiției, cu avizul CSM (…).

(3) Președintele Romaniei poate refuza motivat numirea în funcțiile de conducere prevazute la alin. (1), aducând la cunoștința publicului motivele refuzului".

Acum, în documentul citat mai sus, decizia CCR de ieri, 27 februarie, este citat articolul din legea 303:

Art.I pct.88 [cu referire la art.54 alin.(3) şi (4)]: „(3) Preşedintele României poate refuza, motivat, o singură dată, numirea în funcţiile de conducere prevăzute la alin.(1), aducând la cunoştinţa publicului motivele refuzului".

Iar acum vine articolul privitor la revocare, de unde lipsește, așa cum arătam, orice referire la posibilitatea respingerii revocării — în schimb apare expresia imperativă "se face". Iată textul:

"(4) Revocarea procurorilor din funcțiile de conducere prevăzute la alin. (1) se face de catre Președintele României, la propunerea ministrului justiției care se poate sesiza din oficiu (…), cu avizul CSM, pentru motivele prevazute la art. 51 alin. (2) care se aplica in mod corespunzator".

"Iohannis trebuie să semneze doar ca act de solemnitate, fără drept de veto, întrucât nu are atribuții constituționale", concluzionează "Lumea justiției".

Totul pare clar, cu excepția unei singure eventualități — în cazul în care, în pofida verdictului CCR, președintele Iohannis va refuza revocarea Laurei Kovesi, decizia lui va trebui atacată constituțional. Ori, cine va face acest demers?

Premierul României, Vasilica-Viorica Dăncilă - Sputnik Moldova-România
Politică
Dăncilă a vorbit la Chișinău despre revocarea lui Kovesi și raportul lui Toader

Întrebarea este justificată, fiindcă la începutul săptămânii, Liviu Dragnea a declarat că PSD nu va ataca la CCR decizia lui Klaus Iohannis, iar secratarul general și omul de încredere al lui Dragnea, Marian Neacșu, a susținut aceeași atitudine.

Desigur, au existat voci puternice, cum ar fi a lui Adrian Țuțuianu, care au susținut că se va merge la CCR, dar nu aceștia au decizia în partid. Pe scurt, mingea s-ar putea să fie din nou în terenul Coaliției, o grupare majoritară care a produs pănă acum multe probe de impotență politică, să le numim așa, dând naștere multor speculații.

Nu degeaba întreba aseară reputatul sociolog Marius Pieleanu, în emisiunea lui Mihai Gâdea — "Vrea oare PSD să o revoce pe Laura Codruța Kovesi?".

Fluxul de știri
0