Economie
Știri de ultimă oră din economia României, Moldovei, europeană și internațională, relații economice dintre SUA, UE, Rusia, comerț extern, relații și schimburi economice, bani și valută, monede străine, EURO, Dolar, bani

Uite Justiție! Străinii ne caută la măruntaie ca pe sclavi

© SputnikIlie Șerbănescu
Ilie Șerbănescu - Sputnik Moldova-România
Abonare
Sistemul judiciar descoperă numai corupți români pentru că proprietarii economiei (străini) decid tot ce mișcă în țară.

BUCUREȘTI, 27 feb — Sputnik, Daniel Nistor. Investitorii locali se vaită că îi persecută autoritățile după ce au pus umărul la distrugerea statului, dar s-au trezit că au pierdut caimacul.

"Companiile cu capital românesc au nevoie de sprijin pentru a dezvolta produse cu valoare adăugată. Capitalul românesc este discriminat, dar nu de multinaționale, ci de autoritățile române", spun reprezentantii Patronatului Investitorilor Autohtoni (PIAROM), pe baza unui studiu realizat în colaborare cu Ziarul Financiar, despre care a scris și Sputnik.

Un prestigios analist economic comentează declarația.

"Când se referă la 'autorități', poate PIAROM are în vedere cumva justiția română? Cu statisticile în mână, aceasta descoperă doar corupți români. Nici măcar așa, de hohă, să fie cumva instrumentat vreun străin!" — scrie Ilie Șerbănescu, în site-ul Cotidianul.

El nu se miră de această realitate tristă.

"Dar totul este firesc să fie așa. În capitalism, cine are proprietatea are și dreptul de a decide. Iar hotărârea decidenților străini care dețin proprietățile strategice din România este de a-i căuta la măruntaie pe sclavi, și nu pe stăpâni, care trebuie să fie lăsați în pace spre a ne 'mântui'! Așa ceva numește PIAROM lipsă de sprijin pentru capitalul privat românesc?!" — întreabă retoric analistul.

Apoi aduce critici dure întreprinzătorilor români.

"Prin absurd însă discutând, ar merita capitalul privat autohton sprijin de la un ipotetic stat român? Păi, când a fost să fie desființat statul, toți privații români erau ciopor la împărțeală și la proslăvirea 'statului minimal'. Și-au mai schimbat cât de cât poziția după ce s-au văzut trași în piept, după ce caimacul din desființarea statului a ajuns de fapt la străini?!" — este încă o întrebare dureroasă pusă de Șerbănescu.

Analistul continuă cu altele.

"Să mă ierte Dumnezeu, dar ce caută onor capitaliști români în așa-numita Coaliție pentru Dezvoltarea României, instrument al capitalului străin pentru promovarea intereselor sale, pentru scoaterea din joc a capitalului autohton, pentru menținerea României de fapt în subdezvoltare?! Ce caută capitaliști români la remorca inițiativelor și eventual criticilor sau chiar protestelor (atunci când există) ale capitalului străin, adversar al lor inextricabil și ireconciliabil?! Ce caută, căci maximum ce pot dobândi sunt doar ceva fărâmituri căzute de la gura capitalului străin?!" — scrie decanul presei economice din Romania.

Acesta își încheie articolul cu o constatare amară.

"În limbajul pompos al analizelor economice, capitalul privat românesc alege întotdeauna solidaritatea patronală împotriva și în dauna solidarității naționale. Că aceasta din urmă nu prea există, faptul nu scuză cu nimic patronii români!" — conchide Ilie Șerbănescu.

Fluxul de știri
0