CHIȘINĂU, 26 feb — Sputnik. În acest an, festivalul internațional de muzică "Mărțișor — 2018" va fi dedicat unui eveniment special pentru cultura noastră națională — înscrierii, pe 6 decembrie 2017, a Mărțișorului în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității al UNESCO.
Festivalul va fi organizat de ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova, împreună cu instituțiile concertistice din subordine, iar programul desfășurării acestui a fost prezentat astăzi, 26 februarie, de ministrul Monica Babuc.
"În acest an, Festivalul va purta genericul „Mărțișorul e iubire" și va fi dedicat unui eveniment special, și anume înscrierii, la 6 decembrie 2017, în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității a Mărțișorului", a declarat oficialul.
Programul festivalului presupune prezența mai multor artiști și colective artistice din străinătate și din țară.
Ediția din acest an va cuprinde 54 de spectacole muzicale organizate de către: Î.S. Organizaţia Concertistică şi de Impresariat „Moldova-Concert", Filarmonica Naţională „Serghei Lunchevici", Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Maria Bieşu", Sala cu Orgă, Ansamblul Național Academic de Dansuri Populare „Joc". Dintre acestea, 26 concerte vor fi organizate în diferite raioane ale țării: Anenii-Noi, Bălți, Soroca, Glodeni, Căușeni, Criuleni, Ungheni, Ialoveni, Ștefan-Vodă, Orhei, Nisporeni, Rezina, Strășeni, inclusiv 4 în oraşul Tiraspol.
La „Mărțișor" vor evolua artiști și colective artistice renumite din afara țării, precum: „Ottawan" (Germania), „Afric Simone" (Belgia), Ansamblul academic de dansuri „Virskii" (Ucraina), „Ricchi E Poveri" (Italia), Marcos Ayala (Argentina); „Anda Union" (China), Antonia & Alex Velea, Delia (România), „Cамоцветы" (Federația Rusă), Corul de Bărbați „Mdzlevari" (Georgia), Formația „Mirage" (Letonia), artiști din Portugalia, Cehia, SUA.
Tradițional, Festivalul aduce în fața publicului și cele mai renumite colective artistice din țară: Ansamblul Național Academic de Dansuri Populare „Joc", Orchestra simfonică a Filarmonicii Naționale „S. Lunchevici", Orchestrele de muzică populară „Lăutarii", „Folclor", „Fluieraș", „Mugurel", ansamblul de acordeoniști „Concertino", „Alex Calancea Band", Formația Milenium, etc.
Inaugurarea Festivalului Internațional de Muzică „Mărțișor — 2018" va avea loc la Palatul Național „Nicolae Sulac", în cadrul unui concert de gală cu evoluarea artiștilor Valentina Naforniță, Mariana Bulicanu, Inna Novac, Geta Burlacu, Cornelia și Marcel Ștefăneț, Dumitru Mîțu, Viorica și Mihai Agafița, Igor Țurcanu, Andrei Jilihovschi, Alexandra Conunova, Corul de Bărbați „Mdzlevari" (Georgia), Orchestra Simfonică a Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici", Jazz Orchestra AMTAP, formația „Brio Sonores", Marcos Ayala (Argentina) ș.a.
Evenimente culturale legate de festivalul,,Mărțișorului" vor fi organizate și pentru moldovenii de peste hotare. Astfel, în Paris, Lisabona, Madrid, Haga, Bruxelles, Atena, București și Barcelona vor fi organizate concerte, expoziții, ateliere de realizare a mărțișoarelor, serate de creație etc, se spune în comunicatul ministerului Educației, Culturii și Cercetării.