BUCUREȘTI, 23 feb — Sputnik, Evan Răutu. "Duminică ne vedem la ora 18:00 în față la Guvern pentru a cere demisia ministrului inJustiției".
Exprimarea destul de puțin școlită aparține celor de la "Corupția ucide", care anunță și un "Eveniment" pentru dumincă — organizarea unui mare miting anti-Toader. "NU RENUNȚĂM, nu acceptam un abuz făcut o gașcă de infractori", scriu cei de la pagina organizatoare a manifestațiilor.
Cel mai ridicol, îmi permit să folosesc acest termen, este că se spune că "ministrul Justiției, Tudorel Toader, a decis, fără să aducă argumente, declanșarea procedurii de revocare a șefei DNA, Laura Codruța Kovesi".
Adică 36 de pagini, plus alte sute de file de material probator înseamnă "fără să aducă argumente"?!
În același ton se pronunță și reprezentanții în Parlament ai #REZIST care, prin președintele Dan Barna, solicită demisia ministrului Toader. "După prestația jenantă din această seară cerem demisia lui Tudorel Toader", scrie Dan Barna.
"În acestă seară ministrul Tudorel Toader, din păcate profesor nu îl mai putem considera, și-a aruncat la coș tot prestigiul profesional adunat în zeci de ani intrând în rândul argaților umili și slugarnici ai lui Liviu Dragnea", a scris deputatul USR pe pagina de Facebook.
Am mai facut în seara aceasta un pas mai departe de Europa, scrie demnitarul USR, recent revenit de la Bruxelles unde a avut o întâlnire cu Vera Jourova, comisarul European care a patronat acea tentativă de execuție a României prin atacarea legilor Justiției.
"USR o susține în continuare neechivoc pe Codruța Kovesi la conducerea DNA și are încredere că președintele Iohannis nu va da curs acestei cereri de revocare prin care se încearcă preluarea completă a statului și a justiției de către o ceată de infractori", precizează Barna în finalul mesajului său.