Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Tudorel Toader s-a dat de gol: ce va conține Raportul despre Kovesi

© Photo : Guvernul RomânieiTudorel Toader
Tudorel Toader - Sputnik Moldova-România
Abonare
"Dacă discutăm de o decizie de revocare, este un act unilateral al ministrului".

BUCUREȘTI, 20 feb — Sputnik, Dragoș Dumitriu. Anunțat cu surle și trâmbițe ca gestul care va încheia dominația Laurei Kovesi din fruntea DNA, Raportul ministrului Justiției va fi prezentat joi. Dar, departe de așteptările multora, nu va conține decât chestiuni… manageriale.

„Raport privind activitatea managerială la DNA,
joi, 22 februarie 2018, orele 18.00
la Ministerul Justiţiei — Sala de Consiliu"

Acesta este mesajul laconic dar clar al ministrului Toader. Nici vorbă de "cerere de revocare", deoarece e greu de preupus că șefa DNA a greșit calculele. În privința cheltuielilor cu urmăriri, arestări, dosare cu achitări sau retrimise, eventual pierderi înregistrare la CEDO, toate acestea au trecut prin rapoartele anuale, aprobate și aplaudate de Președinte și chiar de ministru.

Dar, este de amintit ce se spera de la cest raport. De exemplu, Antena 3 vorbea, în aprilie 2017, despre un "raport devastator" — și asta cu ocazia unui interviu cu ministrul. Mai mult, ministrul a promovat titlul, deci și ideea, pe pagina sa de Facebook.

© Facebook / Tudorel ToaderPostare Tudorel Toader
Postare Tudorel Toader - Sputnik Moldova-România
Postare Tudorel Toader

"Ce decizii pregătește ministrul Justiției", își anunța Mihai Gâdea spectatorii. Decizii? Din aprilie 2017 până acum nu prea s-au luat, iar orizontul de aștepare se tot micșorează.

"Procedural şi legal (…) acel raport nici nu se votează, nici nu se adoptă, exact cum prezintă CSM-ul un raport, la fel va prezenta dumnealui un raport. Dacă discutăm de o decizie de revocare este un act unilateral al ministrului. Dacă dumnealui va avea — aştept şi eu să vină cu această evaluare, joi — singurul pas procedural este acela de a solicita revocarea, avizul CSM şi preşedintelui".

Am citat din declarația acordată EvZ de deputatul Florin Iordache, fost ministru al Justiţiei, care explică foarte clar ce ar putea face ministrul. Dar, după cum se vede din mesaj, Toader se va mărgini la "chestiuni manageriale" — deci, așa cum se așteaptă mulți analiști, chestiunile incredibile dezvăluite în ultima vreme vor aștepta anchetele inspecției judiciare și alte "etape preliminare".

Am folosit sintagma "etape preliminare", citându-l pe Hans Klemm, care i-a explicat Vioricăi Dăncilă în acest fel cum vede el rezolvarea problemelor de la DNA Prahova. 

Fluxul de știri
0