Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Ninel Peia: „Dă semne de trezire, domnule preşedinte!"

© Facebook / Klaus IohannisKlaus Iohannis
Klaus Iohannis - Sputnik Moldova-România
Abonare
Acesta le cere şi altor politicieni să uite de Soros şi de directivele lui mondiale şi să cheme poporul la Referendumul pentru Familie.

BUCUREŞTI, 20 feb — Sputnik, Georgiana Arsene. Preşedintele Partidului Neamul Românesc, Ninel Peia, transmite, prin intermediul paginii sale de Facebook, un mesaj dur principalilor politicieni din ţară. Este vorba despre Klaus Iohannis, Viorica Dăncilă, Călin Popescu Tăriceanu, Liviu Dragnea şi Ludovic Orban.

El le cere politicienilor să asculte voinţa neamului românesc şi să aprobe „degrabă Referendumul pentru Familie", pentru a dovedi că „strigătele poporului" ajung la urechile celor numiţi anterior.

Citește și: Acuzație șoc: relație intimă Iohannis — Kovesi, chiar din sursă pro-președinte! >>>

Primul căruia i se adresează este preşedintele Klaus Iohannis, căruia îi cere să se alăture familiei tradiţionale şi pe care „îl scutură" ca să revină la realitate.

„Iohannis, încetează să te mai porţi de parcă ai descinde din când în când în România de pe o altă planetă, „Planeta minunaţilor". Coboară pe pământ şi adună-te lângă familia tradiţională", a scris Peia.

Premierul Vasilica Dăncilă este îndemnată să cheme românii la referendum şi face apel la firea „neconflictuală" a acesteia.

Tăriceanu, în schimb, este acuzat că se îndepărtează în fiecare zi de talpa-ţării şi că dansează la… mesele Satanei.

„Dispreţuiţi dansând la mesele bogate ale Satanei şi vă îndepărtaţi zi de zi de talpa ţării. Chemaţi poporul la Referendumul pentru familie, nu mai puneţi urechea la trompetele lui Soros şi ale globaliştilor şi începeţi să daţi neamului românesc ceea ce i se cuvine de drept: să îşi rânduiască singur existenţa sub soare", i-a transmis politicianul.

Peia îi cere lui Dragnea să demonstreze măcar acum că ştie ce e importat pentru devenirea românilor, fiindcă odată şi odată tot va trebui să dea la spate meschinăria care străpunge sticla televizoarelor, „jignind zilnic milioane de români şi viaţa pe care o merită".

Dacă, până acum, tonul folosit de Peia era unul mai degrabă mobilizator, în mesajul transmis lui Ludovic Orban acesta devine de-a dreptul furtunos. Îi cere să revină „la matcă" şi să ceară cât mai repede Referendumul pentru Familie.

„Doamnă, domnilor, uitaţi de Soros şi de directivele lui mondiale, uitaţi de răcnetele blestemaţilor de neomarxişti şi reveniţi lângă neamul românesc!", le-a cerut preşedintele Partidului Neamul Românesc.

Fluxul de știri
0