Hotărârea a fost luată, spun sindicaliştii, după ce Federaţia a trimis memorii în care erau trecute problemele sistemului de învăţământ către mai multe ministere. Este vorba despre Ministerul Muncii, Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Educaţiei Naţionale, precum şi despre Guvernul României.
Sindicaliştii atrag atenţia că nemulţumirile oamenilor din sistem sunt uriaşe, determinate, în principal, de salarizare, dar şi de absurditatea unor situaţii, în care personalul nedidactic este mai bine remunerat decât cel didactic, care are toate gradaţiile.
Rămâne de văzut dacă pichetările anunţate vor avea sau nu efect, ținând cont că, de la Revoluţie încoace, singura categorie bugetară care a fost nedreptăţită în mod sistematic a fost cea a angajaţilor din sistemul de educaţie.