Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Acum: Pleșoianu cere Vioricăi Dăncilă măsuri radicale și urgente!

© Photo : Guvernul RomânieiViorica Dăncilă
Viorica Dăncilă - Sputnik Moldova-România
Abonare
"Lucrurile sunt atât de grave încât orice minut care trece e un minut în care contribuiți, prin pasivitate, la distrugerea acestei țări"

BUCUREȘTI, 14 feb — Sputnik, Dragoș Dumitriu. „Situația este atât de gravă încât România, dacă este bine guvernată, nu își mai poate permite să meargă mai departe în acest mod", îi transmite deputatul Liviu Pleșoianu prim-ministrului Viorica Dăncilă.

Deputatul a publicat acum puțin timp o scrisoare deschisă adresată premierului, ministrului Justiției, dar și liderilor coaliției PSD-ALDE, Liviu Dragnea și Călin Tăriceanu.

Gestul lui Pleșoianu este menit să stabilească niște repere pentru viitorul apropiat — repere care nu sunt numai ale sale, ci ale multor politicieni, jurnaliști, oameni de atitudine sau simpli cetățeni. În plus, Scrisoarea tânărului deputat este preventivă față de tendința manifestată până acum de Colaliție de a uita chestiuni importante, după care se miră când se izbește de "Sistem".

"Lucrurile sunt cât se poate de clare pentru toți oamenii de bună-credință din această țară — DNA, sub conducerea "doamnei K", nu numai că nu se ocupă de "lupta anti-corupție", dar acționează ca o structură de mafie organizată".

Liviu Pleșoianu se referă la situația incredibilă din DNA dezvăluită în ultimele zile, care a revoltat o țară întreagă: "Nu identifică și probează fapte, ci stabilesc ținte umane și fabrică probe, le plasează unde trebuie, apoi cer arestări pe baza acestora", sintetizează Pleșoianu ceea ce reiese din dezvăluiri.

"Într-un stat de drept care chiar funcționează, astfel de procurori nu numai că sunt suspendați sau revocați, dar sunt plasați urgent sub arest preventiv", scrie Pleșoianu, care atenționează: "Dacă au falsificat probe pentru a aresta oameni, nu e clar că vor și distruge probe care îi incriminează în condițiile în care nu sunt plasați sub arest preventiv și nu sunt percheziționate sediile unde și-au desfășurat activitatea!?"

Se impun de urgență măsuri dure, în directă proporționalitate cu gravitatea situației, consideră deputatul, care trage și un semnal de alarmă și în legătură cu celelalte state "cu care relaționăm în plan extern".

"Solicitarea revocării Procurorului-șef DNA și a Procurorului General al României este prima măsură absolut necesară și care nu mai poate fi întârziată nici măcar o zi", declară fără echivoc Liviu Pleșoianu. "Dacă trece această săptămână și Guvernul României nu își asumă solicitarea revocării din funcție a doamnei Kovesi și a domnului Lazăr, atunci înseamnă că statul de drept este suspendat și revocat".

Această primă măsură trebuie susținută de ministrul Justiției, căruia Pleșoianu îi atrage atenția că nu îl împiedică nimeni și nimic să prezinte raportul în Parlament. Însă, în acest moment, consideră deputatul, chiar dacă raportul e un "episod de normalitate și cadru formal", ultimele evenimente nu mai fac din raport o condiție prealabilă a luării deciziei cu privire la Laura Kovesi și Augustin Lazăr.

"Lucrurile sunt atât de grave încât orice minut care trece fără ca dumneavoastră să solicitați revocarea Procurorului-șef DNA și a Procurorului General e un minut în care contribuiți, prin pasivitate, la distrugerea acestei țări", declară ferm Pleșoianu.

Sunteți ministrul Justiției, iar imaginea Justiției din această țară e făcută praf în acest moment, argumentează Pleșoianu.

"Nerevocarea doamnei Kovesi și a domnului Lazăr înseamnă REVOCAREA STATULUI DE DREPT!" — este chintesența scrisorii lui Liviu Pleșoianu.

Dar, după această măsură urgentă, Pleșoianu cere liderilor Coaliției, Călin Popescu-Tăriceanu și Liviu Dragnea, să dea gir unei lucrări de mare amploare, deputatul referindu-se la propunerea sa privind constituirea unei Comisii parlamentare de anchetă a grupării metastatale care controlează România încă din 2004.

"Constituirea unei Comisii parlamentare de anchetă care să scoată la lumină tot ceea ce s-a întâmplat în România începând cu anul 2004, care să investigheze modul cum România a devenit ostatica unei grupări metastatale care a preluat controlul asupra tuturor sectoarelor importante ale vieții națiunii noastre" — este propunerea deputatului Liviu Pleșoianu.

Deputatul le aduce liderilor Coaliției argumentul problemelor dar și a probelor pe care le-a aflat în timpul celor peste 40 de audieri care au avut loc în cadrul Comisiei "Sufrageria"". De asemenea, Liviu Pleșoianu atrage atenția că presa, apărătorul democrației trebuie luat în seamă, nu ignorat!

"Sutele de anchete media, de înregistrări, de stenograme, de mărturii și de documente pe care câțiva jurnaliști LIBERI s-au încăpățânat să ni le ofere timp de mai bine de un deceniu (chiar dacă au avut multe de suferit din acest motiv) fac absolut necesară (…) constituirea Comisiei parlamentare de anchetă a grupării metastatale", te transmite Pleșoianu liderilor Coaliției.

În același sens, Pleșoianu consideră că "Sufrageria" este prima Comisie de Anchetă care "merge atât de departe încât deranjează în mod evident persoane care dețin de mai bine de un deceniu multă putere în România".

"Este prima comisie parlamentară de anchetă în urma activității căreia au căzut idoli falși, s-au strâns probe clare chiar dincolo de bănuielile inițiale, iar Parlamentului României i s-a redat demnitatea de for reprezentativ suprem, care nu doar legiferează, ci lucrează în același timp pentru AFLAREA ADEVĂRULUI".

Deci, dată fiind gravitatea faptelor constatate, finalizarea procedurală a activității Comisiei "Sufrageria" ar trebui, firesc, să reprezinte "deschiderea unui nou orizont de lucru, pentru aflarea întregului adevăr", scrie Pleșoianu.

Scrisoarea merită citită integral pe noul site al omului politic — http://liviuplesoianu.ro/. Liviu Pleșoianu încheie cu un exemplu personal, remarcat de altfel și de mass media română și internațională.

"Am satisfacția de a fi contribuit la demascarea acestor personaje — domnii Maior și Coldea (la Comisie), doamna Kovesi (la Bruxelles), doamna Macovei (la Strasbourg) — iar dacă ar fi să mă întoc în timp câteva luni, m-aș duce din nou în fața sediului central DNA, măcar pentru a retrăi momentul în care Zeitatea Sa m-a ocolit și a intrat pe la deținuți!", încheie ironic, dar și semnificativ deputatul Liviu Pleșoianu Scrisoarea deschisă. 

Fluxul de știri
0