Economie
Știri de ultimă oră din economia României, Moldovei, europeană și internațională, relații economice dintre SUA, UE, Rusia, comerț extern, relații și schimburi economice, bani și valută, monede străine, EURO, Dolar, bani

Domnilor guvernanți, puțină maturitate se poate?

© Photo : Guvernul RomânieiGuvernul Dăncilă
Guvernul Dăncilă - Sputnik Moldova-România
Abonare
Au majorat unele salarii până la cote de-a dreptul indecente, iar acum sunt nevoiți să le scadă

BUCUREȘTI, 8 feb — Sputnik, Daniel Nistor. Avem un exemplu de modificări salariale care ne arată cât de imatur au procedat guvernanții la acest capitol.

Angajaţii Direcţiilor de Sănătate Publică vor avea unele dintre cele mai dramatice diminuări de venituri după aplicarea legii privind salarizarea unitară.

O scădere în medie de circa 35 — 40%, mai ales în cazul funcţiilor de conducere, indică o statistică asupra unui raport dintre salariile din luna decembrie 2017 şi cele care vor fi încasate pe luna ianuarie 2018, prezentată de Adevarul.ro

Cea mai drastică involuţie din acest punct de vedere se înregistrează la salariile directorilor instituţiei. Directorul executiv va trece de la un salariu net de 10.480 de lei în luna decembrie 2017, la un net de 4.414 lei în ianuarie 2018. Scăderea este de aproape 60%, respectiv de 6.066 de lei.

Directorul executiv adjunct va avea şi el un minus de 3.440 de lei la salariu, de la 6.680 de lei, la 4.260 lei. Scăderi de 2.676 lei, respectiv 2.586 lei vor înregistra şi veniturile şefilor de serviciu, respectiv şefilor de birou, care vor ajunge la salarii nete de 4.004 lei şi 3.849 lei.

Aceste scăderi sunt într-adevăr foarte mari și dovedesc incoerența guvernanților în modul cum stabilesc salariile personalului bugetar. E neplăcut pentru orice angajat, la stat sau privat, să se trezească dintr-o dată cu un minus de 60%, indiferent de nivelul sumei pe care o primește. Că îți ia 600 de lei dintr-un salariu de 1.000 sau 6.000 dintr-un salariu de 10.000 de lei, tot dureros e. Și nu mai dai același randament la locul de muncă.

Dar cu tot respectul pentru specialiștii de la Sănătate Publică, aflați în funcții foarte importante, vitale chiar, nu cred că economia României își permite să plătească foarte ușor salarii de peste 10.000 de lei. Salariul mediu este în jur de 2.500 de lei, iar cea mai mare parte a angajaților lucrează pe mai puțin de 2.000 de lei.

Îi înțelegem pe guvernanți — ar mări lefurile până la cer, ca să fie votați din nou la alegerile următoare. Așa e jocul politic și așa va fi mereu. Dar când tragi linie și aduni, îți dai seama că nu poți să te joci cu nivelul de salarizare la nivel național de parcă ai da cu confetti la o petrecere. Dacă nu terminăm cu astfel de hei-rupisme, riscăm să ajungem la mari convulsii sociale.

Fluxul de știri
0