Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Scandal cu propaganda gay la MȚR: a fost nevoie de intervenția poliției

© trecator.roMuzeul Național al Țăranului Român
Muzeul Național al Țăranului Român - Sputnik Moldova-România
Abonare
Un grup de credincioși a blocat prezentarea filmului “120 de bătăi pe minut” în incinta Muzeului Țăranului Român

BUCUREȘTI, 5 feb — Sputnik. Câteva zeci de cetățeni a blocat ieri proiectarea filmului "120 bătăi pe minut" la Muzeul Țăranului Român din București. Manifestanții au fost nemulțumiți de faptul că prezentarea peliculei, care are ca subiect relațiile homosexuale, a fost organizat într-o instituție care reprezintă cultura tradițională. Protestatarii purtau icoane, intonau imnul național și cântece creștine.

În momentul în care a început derularea filmului, peste 20 de persoane s-au ridicat în picioare și au urcat pe scenă afișând pancarte cu mesaje „România nu e Sodoma și Gomora" sau „Hey Soros, leave them kids alone".

Manifestanții au declarat că nu reprezintă nicio asociație, ci sunt "membri ai poporului român", iar în opinia lor "un film cu un asemenea subiect este inadmisibil să fie proiectat "într-un centru al spiritualităţii româneşti".

Ptoterstul împotriva prezentării filmului a durat peste 30 de minute, iar poliția, sosită la fața locului, a legitimat participanții la protest. Judecând după secvențele video publicate în rețele de socializare, numărul publicului sosit să privească filmul nu depășea numărul protestatarilor.

Potrivit postului de televiziune B1TV, poliția a amendat participanții la acțiunea de protest.

Despre ce este filmul?

Filmul francez "120 bătăi pe minut" („120 Battements par minute"), al scenaristului Robin Campillo (el însuși a fost activist al unei mișcări pro-gay în anii 80), povestește istoria unor activiști ai organizației ACT UP  din anii 90 care luptau cu problema răspândirii SIDA printre reprezentanții comunității gay. Filmul, cu o durată de peste două ore și jumătate, conține și scene la limita pornografiei.

Reacții la acțiunea de protest

Rețeaua națională a muzeelor a condamnat acțiunea de protest, pe care a calificat-o drept niște reacții "isterice și deplasate"

"Conflictul a fost generat de "un grup de creștini" care nu a înțeles că muzeul în care se aflau tratează universul rural nu numai din perspectiva trecutului, dar și în strânsă relație cu alteritatea satului românesc din zilele noastre, cu noua tipologie a țăranului român, implicat nefericit în acest scandal. În situația în care acest grup acuzator ar fi vizitat muzeul, ar fi înțeles că lumea s-a schimbat, satul românesc s-a schimbat, dar din păcate numai reprezentanții acestuia nu s-au schimbat", se spune într-un comunicat al rețelei Naționale a Muzeelor.

Organizatorii proiecției au declarat că prezentarea filmului va fi reluată pentru cei care au procurat bilete.

Protestul a fost condamnat și de MozaiQ,  organizația care promovează interesele homosexualilor din România.

"Condamnăm gesturile extreme ale grupurilor ultra-ortodoxe și conservatoare care propagă prin mesajele lor ura împotriva comunității LGBT și considerăm că autoritățile au datoria să protejeze persoanele LGBT împotriva acestor acte de violență", se spune într-un comunicat dat publicității de MozaiQ.

Fiind solicitat de Adevărul, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a declarat că protestatarii nu au nicio legătură cu instituția Patriarhiei Române, iar orice exprimare publică trebuie să țină cont de cadrul legal.

"Cred că o stilistică rudimentară sau agresivă a protestului, oricât de întemeiată din punct de vedere moral, nu e niciodată una în beneficiul bunei cauze pentru care se militează", a declarat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.

Fluxul de știri
0