BUCUREȘTI, 31 ian — Sputnik, Daniel Nistor. Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a susţinut miercuri, la Bruxelles, o conferinţă de presă comună cu preşedintele României, Klaus Iohannis.
Așa cum deja ne-au obișnuit șefii Comisiei Europene și ambasadorii unor puternice state UE, precum și cel al SUA, Legile Justiției au fost criticate, dar fără să fie pronunțat măcar un singur articol sau paragraf de act normativ incriminat. Toți acești oficiali spun că pachetul de legi nu e bun, dar niciunul nu precizează care sunt prevederile greșite, aflate în neconcordanță cu legislația internațională.
Juncker a amenințat că dacă legile din România rămân aşa cum au fost adoptate de Parlament, discuţiile despre Mecanismul de Cooperare şi Verificare şi aderarea la Schengen vor fi "în alţi termeni". El crede totuși că locul "natural" al ţării noastre ar fi în zona Schengen.
Juncker a vorbit despre propunerile de modificare a Legilor Justiţiei din ţara noastră, dar şi despre Mecanismul de Cooperare şi Verificare, respectiv aderarea la Schengen.
"Locul natural meritat de România este în interiorul zonei Schengen şi această comisie nu va înceta până când MCV nu va fi abolit, până când România nu va fi recunoscută în mijlocul statelor Schengen", a punctat preşedintele Comisiei, potrivit Agerpres.
Totuşi, el a evidenţiat că, dacă Legile Justiţiei rămân în forma actuală, aceste discuţii se vor purta "în alţi termeni".
"Dacă legile din România rămân aşa cum au fost adoptate de Parlament, discuţiile despre Mecanismul de Cooperare şi Verificare şi aderarea la Schengen se vor pune în alţi termeni. Aşteptăm deciziile Curţii Constituţionale şi dacă totul decurge cum trebuie, trebuie să asigurăm României locul său în spaţiul Schengen, pentru că românii nu merită să fie trataţi ca cetăţeni de mâna a doua", a evidenţiat Jean-Claude Juncker.