Economie
Știri de ultimă oră din economia României, Moldovei, europeană și internațională, relații economice dintre SUA, UE, Rusia, comerț extern, relații și schimburi economice, bani și valută, monede străine, EURO, Dolar, bani

Fota: „Bogăţiile ţării sunt confiscate de un grup restrâns, transpartinic"

Abonare
Fostul consilier prezidenţial Iulian Fota estimează câţi români o duc bine şi foarte bine. Discurs cu tentă trivială, nerecomandat minorilor.

BUCUREŞTI, 31 ian — Sputnik, Georgiana Arsene. Fostul consilier prezidenţial pe probleme de securitate naţională, actual director al Colegiului Naţional de Informaţii, Iulian Fota, vorbeşte, într-un articol din Ziare.com, despre o Românie „franjurată".

Acesta analizează factorii care divid ţara noastră, iar unul dintre aceştia este cel social, deoarece majoritatea populaţiei o duce greu.

Greu de crezut, fiindcă, nu-i aşa, Băsescu trecuse ţara prin criză.

Dar realitatea îl apasă pe Fota, aşa că acum el se asimilează majorităţii şi consideră că, după mulţi ani de muncă, nu are — ca mulţi români — relaxarea mentală pentru că „nu ştim ce aduce ziua de mâine".

„Bogăţiile ţării sunt confiscate de un grup restrâns, transpartinic şi folosite în special în folosul lor. În România avem cel mult 50.000 de români care o duc bine şi foarte bine. Restul ne descurcăm cum putem", spune Fota.

Motivul acestei discrepanţe îl reprezintă, în opinia sa, oligarhizarea ţării, „România fiind cea mai oligarhizată ţară din Europa Centrală şi de Est, după Rusia".

Nu intrăm acum în detalii legate de soarta oligarhilor români pe care fostul şef al lui Iulian Fota îi înfiera cu mânie proletară. Fota spune clar cine s-a ocupat de ei: statul.

„Este un merit al statului că azi oligarhii nu mai contează, că nu mai pot conduce ţara după bunul plac", a spus acesta.

Locul oligarhilor a fost luat de baronii locali. Pe care Fota îi acuză că au pus monopol pe instituţiile publice, astfel că tot ce trebuia să fie al nostru, al tuturor, este numai al lor.

Discursul alunecă spre trivial, atunci când fostul consilier prezidenţial aminteşte de vorbele oamenilor simpli.

„Cum, cu obidă şi neacademic spun oamenii simpli, „suntem la… lor". Inclusiv la modul propriu, dacă te uiţi cum se înmulţesc cazurile de hărţuire sau agresiune sexuală ale celor două funcţii", a menţionat Fota.

Fluxul de știri
0