România scăpase în 1958 de trupele sovietice din țară, iar PMR cârmise spre un regim național-comunist de ieșire de sub tutela Moscovei. Secretarul general Gh. Gheorghiu Dej dorea să aibă o imagine de patriot și de om deschis colaborării cu țările vestice, capitaliste. Față de situația din URSS, el a decis eliberarea din închisori a tuturor deținuților politici în urma unui proces perfid de reeducare. Deținuții politici trebuia să-și renege trecutul politic, să recunoască realizările regimului comunist și să dea o declarație de acceptare a comunismului și să nu spună ce au pătimit în închisori. Unii dintre foștii deținuți politici au fost forțați să semneze și o colaborare cu securitatea comunistă. Amnistierea și eliberarea majorității deținuților politici din România a fost stabilită prin decretele nr. 767/1963, nr. 176 și nr. 411/1964, care nu au fost publicate în Monitorul Oficial, așa că publicul larg nu a cunoscut conținutul lor.
Din 1961 la Aiud, unde era închisă elita deținuților politici anticomuniști, sub bagheta comandantului închisorii Gheorghe Crăciun, a început opera de reeducare în cele trei săli centrale amenajate în fostele capele catolică, greco-catolică și ortodoxă de până la 1947. Prof. Ion Halmaghi spunea privind reeducarea de aici că "au făcut Aiudul un Pitești mai rafinat decât Aiudul". S-a încercat prin metode psihologice și mai puțin prin tortură fizică să se convingă deținuții politici să accepte regimul comunist și să se dezică de crezul lor politic pentru neam și dacă se poate și de Dumnezeu. Nu intru în detaliile reeducării care au fost de o perversiune morală tipic sovietică, la care au căzut numeroși lideri ai luptei anticomuniste. Sigur că după 10, 15 sau 24 de ani de detenție grea un compromis pentru a fi eliberat ca să-ți vezi mama, soția sau copilul de care nu mai știai nimic de atât de amar de vreme nu era un lucru de condamnat moral în acele condiții. Numeroși deținuți politic celebrii au acceptat reeducarea ca Valeriu Anania, Dumitru Stăniloae, Petre Țuțea sau Nicolae Pătrașcu, fapt ce nu le scade meritul de a fi demni în viața de după eliberare în raport cu regimul comunist.
Decretul 411 din iulie 1964
În realitate PCR, care le-a promis prizonierilor prin reeducare reabilitarea în vechiile funcții, nu s-a ținut de cuvânt, numeroși foști deținuți politici erau avocați, profesori sau ingineri și au fost încadrați în câmpul muncii ca magazioneri, muncitori necalificați sau paznici. Romanul "Cel mai iubit dintre pământeni" de Marin Preda este cel mai cunoscut și elocvent în acest sens: personajul Victor Petrini de la profesor universitar la muncitor la salubrizare. Și totusi au exisat numeroși deținuți politic de la Aiud care nu au acceptat reeducarea "pașnică", opusul cruzimii fizice de la Pitești, în ciuda presiunilor și chiar a bătăilor aplicate de Gheroghe Crăciun.
Comuniștii au dat mai multe decrete de eliberare începând din 1962 pentru cei reeducați. Și totuși un lot de circa 200 de deținuți politici au refuzat orice compromis cu regimul comunist, nici măcar să accepte semnarea banalei declarații de a nu divulga ce au văzut în închisori. Decretul 411 din iulie 1964 s-a referit la acești ultimi "mohicani" ai demnității, democrației, credinței și moralei, care refuzau orice compromis. Efectele decretului de aplicare în cele 30 de zile trecuse și cei circa 200 de deținuți nu s-au lăsat compromiși. Securiștii și gardienii așteptau să mai cadă câte unul în plasa întinsă cu momeli materiale și pachete și scrisori de acasă ca să semneze declarația de acceptare a regimului comunist sau că nu divulgă ce au trăit în închisori. Foarte puțini au mai căzut în plasa lui Gheorghe Crăciun, deși era cumplit pentru cei care refuzau compromisul să vadă că acei colegi de suferință pleacă pe poarta închisorii după 17 ani de temniță grea.
Credinţa nelimitată!
Atanasie Ștefănescu care fusese închis din 1938 la Chișinău pentru că era împotriva dictaturii carliste și fost membru al frățiilor explică eschatologic existența sa la detenția cumplită: „La închisoare nu au rezistat decât cei care au crezut şi nici aceia toţi! Cei care au crezut nelimitat! Ad absurdum! Să te vezi condamnat pe nedrept, bătut, înfrigurat, înfometat, denigrat, umilit în toate felurile şi totuşi să crezi… Asta e credinţa nelimitată!". Din ultimul lot pleacă la 1 august 1964 și Valeriu Anania, deși acceptase reeducarea și "șef" pe Gheorghe Crăciun. Totuși, Atanasie Ștefănescu, după 25 de ani de temniță refuza orice compromis, pentru că, așa cum spunea în cartea "Oameni și fapte din vatra Aiudului" (Fundația Iustin Pârvu, 2012), dacă accepți "moartea întru Hristos nu te mai temi de nimic". Cu gândul la moarte orice cântec de sirenă materială și comunistă nu are nicio valoare în fața așteptării Învierii.
La sfârșitul lunii august 1964 bătea vântul în celule goale ale Aiudului. Majoritatea deținuților politici au fost eliberați. Printre ultimii plecați s-a aflat și Iustin Pârvu, care a refuzat orice compromis sau semnătură pusă pe un document comunist. Atanasie Anghel a trăit și clipa eliberării lui Alecu Ghica, cel care și-a bătut joc de reeducarea lui Gheorghe Crăciun. După ce l-au plimbat comuniștii prin țară să vadă mărețiile de beton ale regimului, reîntors la Aiud acesta i-a răspuns ironic lui Crăciun, la întrebarea — Ce ați văzut? El a răspuns cu gândul la sălciile ce străjuiau apa Aiudelului: — "Sălciile plângătoare, domnule colonel, sălciile plângătoare" a răspuns prinţul Ghica cu o uşoară urmă de ironie în glas. "Auziţi, domnilor, ce i-a plăcut prinţului. Sălciile plângătoare! Altceva n-a văzut. N-a avut ochi decât pentru sălciile plângătoare", a ţipat disperat colonelul şi a ieşit mânios din sală urmat de suita sa.
Printre ultimii eliberați din Aiudul în care bătea vântul a fost Atanasie Ștefănescu, viitorul monah de după 1990. El oferă o descriere plastică a ultimilor zile ale celebrei închisori mormânt a tinerei generații democrate închise de către comuniști. Crăciun era disperat. Trebuia să-l elibereze conform legii pe Ștefănescu și acesta refuza orice compromis. Îl închide în Zarca goală. Degeaba, Alexandru Ștefănescu refuză să semneze. Îi cer măcar când iese din Aiud să nu spună ce a văzut. El le răspunde dur și demn: "Eu să vă păstrez secretul? Eu primul lucru când eu voi ieși de aici vă acționez în judecată pentru tot ce ați făcut aici! Crăciun și gardienii turbau. Termenul eliberării trecuse și orice zi la închisoare peste efectele decretului era ilegală. — Mai tare decât moartea nu e nimeni! Le râdea Atanase în nas gardienilor, iar ultimii rămași închiși au refuzat și ei să semneze. Într-un final Gheorghe Crăciun i-a drăcuit: — Duceți-vă dracului să scap de voi! Le-a da foaia de eliberare. Neînfrânții l-au iubit mai mult pe Dumnezeu decât propria viață trecătoare. Țara avea nevoie de repere morale să nu se prăbușească în neant. Cu o căruță Atanase Ștefănescu, după 25 de ani de detenție, este dus la gara din Aiud. Sufletul său era curat și liber, un român nepervertit de către comuniști.
Ionuț Țene este istoric, publicist și scriitor român.
Sursa: NapocaNews.ro.
