Economie
Știri de ultimă oră din economia României, Moldovei, europeană și internațională, relații economice dintre SUA, UE, Rusia, comerț extern, relații și schimburi economice, bani și valută, monede străine, EURO, Dolar, bani

Atenție la insolvențe! Le dai marfa, nu iei banii

Abonare
Aşa s-au obişnuit ei să lucreze: atunci când nu le mai merg afacerile, le trec în insolvenţă şi deschid altele noi

BUCUREȘTI, 30 ian — Sputnik, Daniel Nistor. Pentru partenerii de afaceri, acest mod de a face business se traduce în marfă pierdută, bani blocaţi şi chiar risc de faliment. Asta pentru că peste 80% dintre firmele din România sunt slab capitalizate, astfel că nu au rezerve financiare care să le permită să treacă peste astfel de situaţii.

În comerț e jale

Cel mai riscant domeniu este comerţul cu ridicata şi amănuntul, cu 9.468 de firme, urmat de construcţii imobiliare (3.260), restaurante şi alte servicii de alimentaţie (1.670), lucrări speciale de construcţii (1.566) şi transporturi (1.507), indică un studiu realizat de compania de analize Keysfin, ce a luat în calcul firmele înregistrate în BPI (Buletinul Procedurilor de Insolvenţă) deţinute de acţionari care au avut minim două companii în această situaţie între 2008-2017.

Credit rating agency Standard & Poor's (S&P) has announced it could downgrade Russia's sovereign debt status - Sputnik Moldova-România
România se apropie de o criză majoră, avertizează Camera de Comerț și Industrie

Microîntreprinderile sunt cele mai expuse riscului, dovadă că 17.288 de astfel de societăţi sunt înregistrate în BPI. Au o capitalizare redusă, depinde foarte mult de parteneri şi, atunci când apar probleme, insolvenţa devine inevitabilă", afirmă analiştii de la Keysfin. La mare distanţă, în statistica privită din prisma formei de organizare, se află firmele mici (519) şi cele mijlocii (102), în timp ce companiile mari raportau doar 11 cazuri de insolvenţă la BPI.

Din punct de vedere geografic, cele mai multe firme în această situaţie sunt din zona Bucureşti-Ilfov (6.678, dintre care 5.741 din Bucureşti), urmate de cele din Nord-Vest (6479) şi Sud-Est (5149). La polul opus, cele mai puţine societăţi în insolvenţă erau în Sud-Vest Oltenia (2.630), acolo unde şi mediul de business este mai puţin activ decât în restul ţării.

Statistica trebuie pusă în concordanţă cu evoluţia business-ului la nivel regional. Cum zona Capitalei este cea mai activă din punct de vedere investiţional, era normal ca şi numărul firmelor cu probleme să fie mai mare. Asta nu înseamnă că bucureştenii sunt mai indisciplinaţi din acest punct de vedere. Am putea traduce situaţia într-un mod plastic — cu cât pădurea este mai mare, cu atât sunt mai multe uscături", spun analiştii KeysFin.

Bărbații, "mai rechini" decât femeile

Potrivit radiografiei mediului de business, cei mai mulţi oameni de afaceri implicaţi în firme în insolvenţă sunt bărbaţi, peste 18.700, în timp ce sexul feminin este reprezentat de 6.900 de acţionari.

Businesswoman - Sputnik Moldova-România
Societate
Femeile în afaceri. Cât de succes este femeia româncă în afaceri

Şi vârsta acestora prezintă un indicator interesant. Cei mai mulţi acţionari în cel puţin două firme în insolvenţă sunt din categoria de vârstă 46-65 de ani, urmaţi de cei între 31-45 ani. Interesant este şi procentul celor de peste 66 de ani aflaţi în această situaţie (9% bărbaţi, 3% femei).

Pe ansamblu, vârsta medie a oamenilor de afaceri indisciplinaţi este de 49,2 ani în cazul bărbaţilor şi de 48,3 ani în cel al femeilor.

Din punct de vedere al naţionalităţii, românii sunt cei mai riscanţi investitori (25.600), urmaţi de italieni (503), turci (220), unguri (152), nemţi (145), moldoveni (139), irakieni (86), israelieni (75), chinezi (55), britanici (51) şi francezi (45).

Datorii comerciale de peste 300 miliarde lei

Valoarea datoriilor comerciale înregistrate de companiile româneşti a depăşit, în 2016, nivelul de 306,6 miliarde de lei, sumă cu aproape 100 de miliarde de lei mai mare decât în 2009 (213,3 mld. lei) Peste 400.000 de firme, care reprezintă 64% din economie, înregistrau datorii comerciale.

Creditul comercial reprezenta, în 2016, 36,8% din totalul datoriilor companiilor, un procent cu 56% mai mare decât valoarea creditului bancar (133 mld.lei). Şi valoarea facturilor restante din economia românească a crescut semnificativ în ultimii ani. Cele mai multe facturi neachitate au peste 1 an (61%), urmate de cele cu întârzieri de peste nouă luni (20%).

"Sunt domenii unde plăţile se fac mai repede, cum este comerţul, datorită fluxului de marfă, şi altele în care plăţile se fac foarte greu, precum imobiliarele, pentru că au nevoie de timpi mai mari de execuţie şi depind, în mare măsură, de circuitul bancar", au explicat analiştii KeysFin.

Potrivit unui studiu European Payment Report, riscul de neplată se va înrăutăţi semnificativ în acest an, în opinia a peste 50% dintre investitorii chestionaţi în raport. Experţii au indicat disputele comerciale (81%) drept principală cauză pentru riscul de neplată, urmată de dificultăţile financiare ale firmelor (68%) şi de amânarea intenţionată a plăţii facturilor (41%).

Fluxul de știri
0