BUCUREȘTI, 29 ian — Sputnik, Daniel Nistor. Practic, noul Formular 600, care urma să intre în vigoare, va fi comasat cu cel vechi, 200. Contribuabilii vizați nu vor mai fi nevoiți, astfel, să stea la noi cozi.
"În legătură cu Declarația 600, primul pas va fi în prima ședință de Guvern, se va amâna depunerea acestui formular, urmând ca la MFP să încercăm o soluție normală, logică, fie chiar prin comasarea declarației 200 cu 600", a spus luni noul ministru al Finanțelor, Eugen Teodorovici, la ieșirea sa de la audierea din comisiile parlamentare, potrivit Digi24.ro.
Guvernul PSD-ALDE intenționa să introducă Declarația 600, o formalitate care mărea birocrația și dădea bătăi de cap pentru mai mult de 200.000 de români cu profesii liberale — medici, avocați, artiști, jurnaliști etc.
Sputnik a prezentat pe larg subiectul, amintind că o reglementare similară, provocând același gen de contestări, a introdus, cu șapte ani în urmă, Guvernul condus de Emil Boc.
Spuneam că acea reglementare a fost retrasă în cele din urmă, la presiunea cetățenilor și ne întrebam cât timp va dura până când "va cădea" și noua prevedere.
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a simțit imediat pulsul nemulțumirilor și a făcut, la acel moment, o declarație lămuritoare.
"Am discutat să se adopte o ordonanţă pentru amânarea termenului de depunere până în martie, pentru ca în perioada următoare să mergem până la eliminarea formularului 600, cu condiția să găsească soluții ca persoanele fizice care trebuiau să plătească aceste contribuții să rămână asigurați", a spus atunci Dragnea.