Economie
Știri de ultimă oră din economia României, Moldovei, europeană și internațională, relații economice dintre SUA, UE, Rusia, comerț extern, relații și schimburi economice, bani și valută, monede străine, EURO, Dolar, bani

La doi ani de la semnarea Acordului de Liber Schimb: Moldova - singurul perdant

CC0 / Pixabay / geralt / Economy
Economy - Sputnik Moldova-România
Abonare
La doi ani de la punerea în aplicare a Titlului V al Acordului de Asociere cu UE "Comerţ şi aspecte legate de comerţ", Republica Moldova rămâne a fi marele perdant, înregistrând cel mai mare deficit al balanței comerciale din ultimii 17 ani

Editorial de Nicu Goncear

În perioada ianuarie-noiembrie 2017, deficitul balanței comerciale a Republicii Moldova a constituit 2167,9 milioane de dolari, fiind cu 21,9 la sută mai mare decât în aceeași perioadă din 2016. Deși Ministerul Economiei și Infrastructurii a anunțat că exporturile au crescut cu peste 18 la sută, trebuie să constatăm că importurile au crescut și mai mult. Astfel, valoarea mărfurilor importate a fost de 13 ori mai mare decât cea a mărfurilor exportate.

Analizând datele statistice oficiale, putem observa că mărfurile autohtone care au fost exportate reprezintă, în mare parte, materie primă, în timp ce de peste hotare sunt importate mărfuri finite cu valoare adăugată.

Importurile și exporturile Republicii Moldova

Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, în perioada ianuarie-noiembrie 2017, țara noastră a exportat mărfuri în valoare de 341,1 milioane de dolari, mai mult cu 18,4 la sută față de perioada similară din anul 2016. Dintre acestea, 67 la sută au fost mărfuri autohtone. Este vorba în special de produse alimentare și animale vii, legume și fructe, semințe și fructe oleaginoase, cereale și preparate pe bază de cereale, băuturi alcoolice și nealcoolice, carne și preparate din carne și altele.

Alte 33 la sută au constituit reexporturi de mărfuri străine (îmbrăcăminte, încălțăminte și părți de încălțăminte, scaune, fire și cabluri electrice, medicamente, țesături, materiale tricotate sau croșetate, mobilier, uleiuri esențiale, preparate pentru toaleta, produse pentru înfrumusețare, combustibili, vehicule).

Totodată, Republica Moldova a importat mărfuri în valoare de 4360,0 milioane de dolari, mai mult cu 20,1 la sută față de perioada ianuarie-noiembrie 2016.

În această perioadă au sporit importurile de petrol, produse petroliere, energie electrică, mașini și aparate electrice, produse medicinale și farmaceutice, vehicule rutiere, aparate și echipamente de telecomunicații și pentru înregistrarea și reproducerea sunetului și imaginii, mașini și aparate industriale cu aplicații generale; părți și piese detașate ale acestor mașini, metale neferoase, îmbrăcăminte și accesorii, mașini și aparate specializate pentru industriile specifice, fire, țesături și articole textile, încălțăminte, legume și fructe și altele.

Exportul și importul de mărfuri în UE și statele CSI

În ianuarie-noiebrie 2017, Moldova a exportat mărfuri în valoare de 1439,7 milioane de dolari în țările Uniunii Europene, în timp ce valoarea mărfurilor importate din țările Uniunii Europene în Republica Moldova a fost de 2169,8 milioane de dolari.

Valoarea mărfurilor exportate în statele membre ale CSI a constituit 427,7 milioane de dolari, iar importurile au avut o valoare de 1081,6 milioane de dolari.

Deficitul balanţei comerciale a Republicii Moldova a crescut cu 21,9%

În raport cu statele Uniunii Europene, balanța comercială s-a încheiat cu un deficit de 730,0 de milioane de dolari, iar cu țările membre ale CSI — de 653,9 milioane de dolari.

Deficitul balanței comerciale în perioada de referință (ianuarie-noiembrie 2017) a constituit 2167,9 milioane de dolari, cu 390 de milioane de dolari mai mare față de cel înregistrat în aceeași perioadă din anul 2016 (- 1777,9).

 

Drapeau de l'UE - Sputnik Moldova-România
Piața europeană pentru Moldova: așteptări și realitate
Trebuie să constatăm că începând cu 1 ianuarie 2016, de când s-a extins Zona de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător pe întreg teritoriul Republicii Moldova, au avut de câștigat atât statele membre ale Uniunii Europene, cât și cele din CSI și, din păcate, mai puțin Republica Moldova, care este nevoită să concureze pe picior de egalitate cu economia Germaniei, Franţei sau a Italiei.

Mai mult, în 2017 Ministerul Economiei a anunțat că intenționează să semneze un acord de liber schimb și cu China. Precizăm că valoarea importurilor din China depășesc de 27 de ori valoarea exporturilor moldovenești în această țară și asta în condițiile în care nu avem deocamdată un acord de liber schimb. Astfel, pentru o redresare socială, politică și economică reală este nevoie de o altă abordare, care să fie în strictă conformitate cu interesul naţional al ţării. Putem prognoza că, și în 2018, lucrurile în economia națională nu se vor schimba prea mult, atâta timp cât Republica Moldova rămâne total dependentă de finanţarea externă venită din partea Fondului Monetar Internațional şi Băncii Mondiale.

Opinia autorului ar putea să nu coincidă cu opinia redacției Sputnik

Fluxul de știri
0