Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Declasificarea raportului SIGAR poate arunca în aer Pentagonul!

© AFP 2024 / STAFF The Pentagon building in Washington, DC
The Pentagon building in Washington, DC - Sputnik Moldova-România
Abonare
Instituția a finanţat forţe afgane care molestau copii. Pentagonul a vrut să blocheze raportul!

BUCUREŞTI, 25 ian — Sputnik, Georgiana Arsene. Pentagonul a finanţat forţe de securitate afgane, deşi responsabilii americani ştiau că membri ai acestor unităţi au încălcat drepturile omului. Informaţia se regăseşte într-un raport prezentat în luna iunie a anului trecut în Congresul American şi declasificat marţi, 23 ianuarie, informează Ziare.com.

În raportul SIGAR se precizează faptul că Pentagonul a încălcat în mai multe rânduri regula „Leahy Laws", care precizează că nu pot fi susţinute forţe de securitate străine dacă există informaţii credibile referitoare la încălcarea drepturilor omului.

12 unităţi de securitate afgane au fost implicate în încălcări ale drepturilor omului în 2013. Cu toate acestea, ele au primit finanţare americană datorită unei „clauze derogatorii", folosită şi pentru alte unităţi, un an mai târziu.

Raportul susţine că Ministerul American al Apărării şi Departamentul de Stat au avut confirmarea că „unităţi ale forţelor de securitate afgane au comis încălcări flagrante ale drepturilor omului".

La rândul său, Pentagonul a replicat că autorii raportului nu au ţinut cont de „provocările pe care le-au avut de confruntat forţele americane pentru a beneficia de sprijinul forţelor de securitate afgane".

În data de 12 iunie a anului trecut, 2106 responsabili americani se ocupau de 75 de cazuri de încălcare a drepturilor omului. Printre acestea se numără torturarea prizonierilor şi agresiuni sexuale asupra copiilor.

În Afganistan, copiii sunt victime a aşa-numitelor „jocuri de băieţi", „bacha bazi", care reprezintă o practică pedofilă existentă în Poliţie. Astfel, băieţii răpiţi sunt machiaţi şi îmbrăcaţi în haine de femei, pentru a fi puşi să danseze sau să devină sclavi sexuali.

Îngrijorător este faptul că raportul SIGAR menţionează că nu va fi niciodată cunoscută amploarea agresiunilor sexuale comise de forţele de securitate afgane asupra copiilor, ceea ce înseamă că numărul victimelor este foarte mare.

OZN - Sputnik Moldova-România
Internaţional
Pentagonul se pregătește de invazia OZN-urilor, zombilor și terminatorilor

În data de 26 noiembrie 2017, publicaţia americană Washington Post preciza, citând un înalt oficial al Senatului SUA, că reprezentanţii Pentagonului încearcă să blocheze rapoartele independente care dezvăluie abuzurile sexuale împotriva copiilor afgani comise de forţele militare afgane.

Senatorul Patrick Leahy a declarat că „ani de zile, personalul american a fost pregătit inadecvat ca să raporteze asemenea de crime, astfel că o investigaţie paralelă a Inspectoratului General Special pentru Reconstrucţia Afganistanului (SIGAR) este mult mai bogată în detalii privind gravitatea problemei decât rapoartele Pentagonului".

Pentagonul, susţine publicaţia citată, s-a opus cu vehemenţă raportului SIGAR, cerut de Congres încă din 2015 şi a lăsat clasificate documentele care demonstrează abuzurile, conducerea militară nefiind transparentă în nici un fel.

Fluxul de știri
0